În 2010, Timişul nu a fost lipsit de cazuri de braconaj

 În 2010, Timişul nu a fost lipsit de cazuri de braconajDomeniile de vânătoare din judeţul nostru sunt atractive pentru numeroşi cetăţeni. Din păcate, o parte a acestora nu respectă prevederile legale, fie că este vorba de autorizaţiile de port armă, fie de cele pentru vânătoare.

Iar braconajul nu este singura problemă legată de regimul armelor şi muniţiilor. Poliţia a efectuat şi acţiuni de prevenirea pentru infracţiunile privind nerespectarea regimului materiilor explozive şi cele privind legislaţia substanţelor periculoase. În 2010, s-au realizat 43 de astfel de acţiuni preventive, realizate de reprezentanţi ai Poliţiei, în colaborare cu cei de la Direcţia Silvică, AJVPS Timiş, Garda de mediu, Direcţia Sanitar-Veterinar şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.

În total, s-au înregistrat 137 de infracţiuni. Oamenii legii au confiscat 95 de arme de foc, 560 de bucăţi de muniţie, aproape 3000 de kilograme de substanţe periculoase, 32 de produse fitosanitare şi 30 de mercur. Comparativ cu 2009, au fost emise mai puţine permise de port armă, 573 faţă de 675.

Anda Deliu

Foto: www.hunter-vip.ro

yim În 2010, Timişul nu a fost lipsit de cazuri de braconajgmail În 2010, Timişul nu a fost lipsit de cazuri de braconajbookmark În 2010, Timişul nu a fost lipsit de cazuri de braconajdelicious În 2010, Timişul nu a fost lipsit de cazuri de braconajdigg În 2010, Timişul nu a fost lipsit de cazuri de braconajmyspace În 2010, Timişul nu a fost lipsit de cazuri de braconajshare save 120 16 În 2010, Timişul nu a fost lipsit de cazuri de braconaj

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National