Luchin: Partea mai grea a trecut, urmează acum meciurile de pregătire

 Luchin: Partea mai grea a trecut, urmează acum meciurile de pregătirePentru fotbaliştii lui Poli, ieri a fost singura zi liberă. Astăzi, alb-violeţii au reluat seria antrenamentelor în stilul lui Dusan Uhrin, cu câte doua şedinţe pe zi, urmând ca mâine să plece cu avionul la Marbella, în Spania unde va urma un cantonament bazat pe meciurile de verificare.

Deşi pentru jucători mai urmează încă doua cantonamente până la reluarea returului Ligii întâi, fără îndoială că stagiul de pregătire de la Debrecen a fost cel mai solicitant. Fotbaliştii răsuflă uşuraţi că seria alergărilor prin pădure s-a terminat şi se gândesc acum la jocurile de verificare din Spania. “Am avut o zi liberă după acest cantonament destul de greu, în care s-a pus accent mai mult pe pregătirea fizică. Este o perioadă lungă de la întreruperea cantonamentului şi până la reluarea lui şi cam în fiecare an se fac trei cantonamente. Sistemul este acelaşi. Eu prefer să joc în centrul terenului, este postul care mă avantajează“, a declarat Iulian Tameş. Srdjan Luchin este deja obişnuit că cantonamentele la Debrecen, unde afost de mai multe ori cu echipa timişoreană. “Eu am fost deja la patru-cinci ori la Debrecen, sunt deja obişnuit. Urmează acum partea mai frumoasă, jocurile de pregătire. Ne dorim cu toţii să demonstrăm că merităm să fim în primul “11″ şi de-abia aşteptăm să mergem în Spania. Cât despre jucătorii noi, şi Luigi şi Ricketts şi Rocha au demonstrat că sunt jucători buni“, a spus Luchin. Ambii fotbalişti i-au transmis mesaje de încurajare colegului lor, Ianis Zicu, care a lipsit astăzi de la antrenamente pentru a fi alături de mama sa, grav bolnavă.

Anda Deliu

Foto: www.adevarul.ro

yim Luchin: Partea mai grea a trecut, urmează acum meciurile de pregătiregmail Luchin: Partea mai grea a trecut, urmează acum meciurile de pregătirebookmark Luchin: Partea mai grea a trecut, urmează acum meciurile de pregătiredelicious Luchin: Partea mai grea a trecut, urmează acum meciurile de pregătiredigg Luchin: Partea mai grea a trecut, urmează acum meciurile de pregătiremyspace Luchin: Partea mai grea a trecut, urmează acum meciurile de pregătireshare save 120 16 Luchin: Partea mai grea a trecut, urmează acum meciurile de pregătire

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National