Mountainbikerii – premieră sâmbătă la Teatrul German de Stat
Timişorenii au ocazia să vadă sâmbătă o piesă de teatru ce a primit două distincţii importante. La premieră este aşteptat şi autorul piesei Mountainbikerii, germanul Volker Schmidt, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi contemporani.
Premiera va avea loc la ora 19, la Teatrul German de Stat, iar pentru cei care nu cunosc limba germană, piesa va fi tradusă. Mountainbikerii a cucerit doua distincţii în 2007: Premiul de dramaturgie şi Premiul publicului la Festivalul de dramaturgie de la Heidelberg. Piesa aduce în discuţie chestiuni acute cu care se confruntă omul modern. Anna, personajul principal a făcut mereu alegerile corecte în viaţă, atât ca mamă, cât şi ca arhitectă. La un moment dat însă, descoperă că nu mai are nicio ţintă în viaţă şi începe să-şi distrugă toate realizările: situaţia financiară, cariera şi familia.
Direcţia de scenă a fost încredinţată regizorului Radu-Alexandru Nica, decorul şi costumele sunt creaţia scenografului Dragoş Buhagiar, muzica a fost compusă de Vlaicu Golcea, iar coregrafia este realizată de Florin Fieroiu. Interpretează actorii Ioana Iacob, Rareş Hontzu, Daniela Török, Radu Vulpe, Olga Török şi Horia Săvescu. Coordonarea vorbirii scenice este asumată de Dirk Linke. Asistenţa de scenografie revine Ioanei Popescu, iar asistenţa de regie este asigurată de Isolde Cobeţ.
Următoarele reprezentaţii:
Duminică, 30 ianuarie 2011, ora 19
Luni, 31 ianuarie 2011, ora 19
Duminică, 27 februarie 2011, ora 19
Luni, 28 februarie 2011, ora 19
Anda Deliu