Operaţiuni de deszăpezire
Noul val de frig care s-a abătut asupra României a adus din nou zăpadă şi gheaţă în Timişoara. În locurile publice, operaţiunile de deszăpezire sunt efectuate de autorităţi, dar cetăţenii şi agenţii economici au obligaţia să îndepărteze gheaţa şi zăpada din dreptul locurilor în care îşi desfăşoară activitatea.
Pentru operaţiunile de deszăpezire, acţionează cei de la Retim şi cei de ADP. REtimul se ocupă de partea de nord a oraşului, iar ADP-ul de partea de sud. S-au folosit utilaje cu lamă pentru curăţarea zăpezii, de împrăştiere a materialului antiderapant, utilaje de combatere a poleiului, pluguri. De asemenea, au intervenit mai mulţi muncitori necalificaţi. Timişorenii care nu îşi curăţă zăpada şi gheaţa din faţa locuinţelor sau a firmelor riscă să fie amendaţi. Tot ceea ce se curăţă se va depune pe marginea carosabilului astfel încât să nu încurce circulaţia.
Anda Deliu
Foto: www.catavencu.ro