Poli, 0-0 cu Sparta Praga

 Poli, 0 0 cu Sparta PragaAlb-violeţii au bifat al doilea egal în cantonamentul de la Marbella. Elevii lui Dusan Uhrin au reuşit să termine 0-0 meciul cu Sparta Praga, echipa unde Jiri Krejci şi-a făcut junioratul.

Poliştii au început bine meciul. În minutul 3, în urma unei combinaţii între Lavecchia şi Zicu, mingea ajunge la Dorin Goga, care şutează pe lângă poartă. Apărarea timişorenilor a fost sigură la numeroasele acţiuni ale echipei cehe. În minutul 16, Scutaru a respins cu capul o contrare a adversarilor, iar în minutul 22, Pantilimon a apărat un şut puternic. Zece minute mai târziu, acelaşi Scutaru a respins un alt balon care se îndrepta spre poarta bănăţenilor. Până la finalul reprizei, alb-violeţii au avut trei mari ocazii de a marca prin două şuturi ale lui Goga şi o execuţie a lui Lavecchia, însă niciuna dintre ocazii nu s-a transformat în gol. La reluarea jocului, Zicu a avut o altă ocazie de a deschide scorul în minutul 50, când a executat o lovitură liberă şi mingea a trecut puţin peste poată. Apoi, a fost rândul lui Rocha să încerce să înscrie, după două acţiuni în minutele 69 şi 70. Poli a dominat a doua jumătate a reprizei secunde, din păcate, fără a înscrie. În minutul 82 Zicu a trimis mingea de la 16 metri, dar portarul Spartei a prins balonul. Goga a mai bătut o lovitură liberă pe final, dar goalkeeper-ul cehilor a respins mingea în corner şi meciul s-a terminat 0-0.

Echipa de start:

Pantilimon, Helder, Cisovsky, Luchin, Scutaru, Lavecchia, Alexa, Tames, Zicu, Ricketts, Goga

Au mai intrat Burcă în locul lui Cisovski, Rocha în locul lui Ricketts, Magera în locul lui Tameş, şi Nikolic în locul lui Lavecchia

Anda Deliu

Foto: www.politimisoara.com

yim Poli, 0 0 cu Sparta Pragagmail Poli, 0 0 cu Sparta Pragabookmark Poli, 0 0 cu Sparta Pragadelicious Poli, 0 0 cu Sparta Pragadigg Poli, 0 0 cu Sparta Pragamyspace Poli, 0 0 cu Sparta Pragashare save 120 16 Poli, 0 0 cu Sparta Praga

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National