În Șoaptă – o perspectivă ascunsă a societății românești

in_soapta

Timișoara își face loc încet dar sigur pe scena orașelor cu un puternic potențial cultural în zona cinematografică, începutul verii aducând startul filmărilor pentru noul film produs de Asociația Timișoara Film Society, proiectul “În Șoaptă”.

După un casting riguros la care au participat peste 70 de actori profesioniști din Timișoara dar și din București, nume sonore dar și tineri debutanți din teatrul local, au fost selectate să dea viață personajelor unei povești controversate, puternic condimentată. Astfel, nume precum Oana Ilincăi sau Ionuț Iova, alături de Patricia Gavril dar și de Răzvan Ciocoi, alături de Oana Maria Tudoran, Lorena Lupu dar și Nicolae Scurtu reușesc să dea viață unor personaje complexe, ce oferă publicului o altă perspectivă asupra realității ascunse a societății românești. Lung metrajul produs în regia lui Narcis Constantinescu asistat de o echipa puternică de cineaști locali, precum Ovidiu Roteliuc, Alexandru Geru, Mario Farkaș, Simion Caragia, Alisa Roteliuc, Amelie Ciobanoiu,  are o temă cu un puternic impact dramatic-emoțional îmbinat cu elemente romance, ce va menține suspansul pe tot parcursul filmului.

“În Șoaptă este un film diferit față de ceea ce industria cinematografică din România promovează. Este un film ce te va face să îți analizezi acțiunile de mai multe ori înainte de a lua o decizie ce poate avea un impact dezastruos asupra familiei, dar vă las să vedeți mai multe în cinematografe anul viitor” – a declarat Ovidiu Roteliuc, DOP-ul proiectului și unul dintre membrii fondatori ai asociației.

“Ar fi multe de povestit despre În Șoaptă. Doi ani s-a lucrat la scenariu alături de doua scriitoare talentate, Alina Stăvărache și Raluca Sandu ce au reușit prin talentul lor să dea viață unor personaje complexe și unei povești cu cote ridicate de suspans. Echipa este fantastică, actorii sunt foarte talentați, fiecare știe foarte clar ce are de făcut și cu siguranță proiectul va fi unul pe placul spectatorilor. Vreau să îi mulțumesc și la noua noastră colegă, Diana Farca pentru implicarea activă în dezvoltarea proiectului, calitatea de co-producător nefiind una deloc ușoară. În toamnă avem lansarea în cinematografe a filmului Pisica Verde pe care l-am realizat anul trecut și a intrat în distribuție anul acesta. Mai exact în 11 octombrie. Și nu ne vom opri aici. Avem obiective îndrăznețe, avem idei noi și o echipa creativă care zi de zi lucrează la scopul nostru comun, iar misiunea noastră este să punem Timișoara pe harta cinematografiei românești. Sigur că s-au mai filmat proiecte de anvergură în Timișoara, dar ne mândrim cu faptul că suntem printre puținii timișoreni care facem asta în mod recurent aici în orașul nostru.” a declarat Bogdan Pătruică – președintele asociației Timișoara Film Society.

 

 

yim În Șoaptă   o perspectivă ascunsă a societății româneștigmail În Șoaptă   o perspectivă ascunsă a societății româneștibookmark În Șoaptă   o perspectivă ascunsă a societății româneștidelicious În Șoaptă   o perspectivă ascunsă a societății româneștidigg În Șoaptă   o perspectivă ascunsă a societății româneștimyspace În Șoaptă   o perspectivă ascunsă a societății româneștishare save 120 16 În Șoaptă   o perspectivă ascunsă a societății românești

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National