Balul Bihorenilor la editia de Argint

DSC_4779

Cel mai longeviv bal din Timișoara se întoarce cu o ediție festiva la finele acestei săptămâni. Organizat de Fundația Culturală „Samuil Vulcan”, filiala Timiș, a XXV-a editie a Balului Bihorenilor se va desfasura sambata 9 noiembrie cu incepere la orele 19.00 la sala de evenimente Expovest de pe Calea Lugojului 7. Sunt anuntati aproximativ 400-500 de participanti, majoritatea bihoreni, rude dar si prieteni si bihorenilor, iubitori de Bihor.

Meniul balului, specific zonei folclorice, va fi antrenat de muzica de pe Valea Crisurilor, de higheghea (vioara) cu goarna, duba, acordeon. Artisti consacrati, dar si cei aflati pe drumul afirmarii, alaturii de Ansamblul folcloric “Zestrea Buduresii” ne vor canta si incanta cu horile si danturile din Bihor.

Biletul la petrecerea bihorenilor costa 150 lei. Meniul servit este ca la nuntile din Bihor, iar muzica si distractia se intinde pana in zori.

Evenimentul este pus la cale de două decenii si jumatate și, dincolo de voie bună, scopul acestuia este unul exclusiv caritabil. De-a lungul anilor, din fondurile colectate la acest bal au fost oferite sponsorizări elevilor olimpici la fazele naționale de la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș, profesorii care i-au pregătit au primit și ei un modest ajutor bănesc, la fel ca și dascălii pensionari, cărora, de multe ori, nu le ajunge pensia pentru medicamente.

Valentin Handro

 

Foto: Constantin duma

 

 

GALERIE FOTO:

yim Balul Bihorenilor la editia de Argintgmail Balul Bihorenilor la editia de Argintbookmark Balul Bihorenilor la editia de Argintdelicious Balul Bihorenilor la editia de Argintdigg Balul Bihorenilor la editia de Argintmyspace Balul Bihorenilor la editia de Argintshare save 120 16 Balul Bihorenilor la editia de Argint

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National