Obligaţi să câştige

 Obligaţi să câştigeHandbaliştii timişoreni joacă mâine de la ora 17 cu Bucovina Suceava, una dintre cele mai bine clasate echipe din Liga naţională. După înfrângerea dură de la Baia Mare, echipa a primit un ultimatum din partea conducerii să câştige următoarele două meciuri.

Odată cu aducerea celor doi jucători de la UCMR, toată lumea spera la rezultate mai bune anul acesta la Politehnica Municipal. Echipa trece însă printr-o criză psihologică şi va juca cu sabia lui Damocles deasupra capului, deoarece conducerea i-a anunţat că alte eşecuri vor duce la consecinţe mai puţin plăcute. Pentru a reuşi un rezultat bun contra bucovinenilor, săptămâna aceasta şi jucătorii cu probleme medicale au strâns din dinţi şi s-au pregătit la fel ca toţi ceilalţi. Bucovina Suceava stă foarte bine în clasamentul Ligii naţionale, unde ocupă poziţia a patra. Adversarii au adunat 16 puncte în urma a opt victorii şi patru înfrângeri in actuala ediţie de campionat. Totuşi, în ultima etapă echipa a câştigat la limită, cu 33-32 contra Stelei, iar acest lucru poate fi exploatat de elevii lui Otto Hell. Alb-violeţii ocupă acum doar locul 12, cu 6 puncte. Timişorenii au câştigat doar de trei ori, iar în celelalte nouă meciuri oficiale au fost înfrânţi. Misiunea bănăţenilor nu va fi deloc una uşoară, dar victoriile sunt necesare dacă echipa doreşte să participe la primăvară în Cupa României, unde merg doar primele opt clasate.

Anda Deliu

Foto: www.tion.ro

yim Obligaţi să câştigegmail Obligaţi să câştigebookmark Obligaţi să câştigedelicious Obligaţi să câştigedigg Obligaţi să câştigemyspace Obligaţi să câştigeshare save 120 16 Obligaţi să câştige

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National