Înfrângere la mustaţă pentru Politehnica Municipal

 Înfrângere la mustaţă pentru Politehnica MunicipalDupă ultimatumul dat de conducere pentru eşecul de la Baia Mare, handbaliştii timişoreni au părut că s-au mai trezit, însă cei de la Suceava au fost mai tari pe final. Înfrângerea cu 25-24 este cu atât mai dureroasă cu cât alb-violeţii au preluat conducerea de câteva ori în repriza secundă şi au dat speranţe publicului venit în Sala “Constatin Jude”.

În prima repriză niciuna dintre cele două echipe nu a reuşit să se distanţeze. După primele 15 minute scorul era de 7-7, iar la pauză tabela arăta 11-11. Sucevenii au reuşit să se desprindă la diferenţa de două goluri în minutul 5 al reprizei a doua, la scorul de 14-12 pentru oaspeţi. Bănăţenii au tras tare să egaleze, iar la jumătatea reprizei preluat conducerea la scorul de 18-17. Elevii lui Otto Hell au reuşit să îşi menţină avantajul, dar pe final moldovenii au revenit şi au înscris golul decisiv în ultimul minut, în urma unei erori a portarului echipei-gazdă.

Cele mai multe goluri ale timişorenilor au fost marcate de Ioan Stan, venit în această iarnă de la UCM Reşiţa, şi Alexandru ªimicu. Stan a înscris 11 goluri, iar ªimicu 6. De la Bucovina Suceava s-au remarcat Mitrea, cu 6 reuşite în urma aruncărilor de la 7 metri, şi Adomnicăi, cu 5 goluri.

Am greşit finalul de joc nepermis. Au fost trei greşeli în acelaşi loc care ne-au costa meciul. Noi am avut două goluri în faţă, ei erau în inferioritate şi am luat gol. La acest nivel este nepermis. A fost un joc disputat, s-a jucat pe muchi de cuţit. Diferenţa dintre noi şi cei de la Suceava este că ei au avut multe faze pe care le fac foarte bine, Multe lucruri am reuşit să le anihilăm, am beneficiat de un Stan într-o zi foarte bună, un Fenici, care e un câştig pentru echipă, dar din păcate, poarta nu ne-a ajutat deloc astăzi. Aţi văzut ce înseamnă o extremă la Suceava şi ce înseamnă la noi. ªi Gălan şi Cotinghiu au avut ocazii de a înscrie, dar asta e valoarea lor. Extremele joacă un rol important în ziua de azi. Până la urmă, jucătorii ştiu că e pâinea lor în joc“, a declarat Otto Hell.

Este o victorie muncită în faţa unui adversar care astăzi a jucat bine, Felicit jucătorii pentru modul în care s-au dăruit. Nu aş putea să spun că eliminarea din final a lui Pârvan a fost decisivă, atât noi, cât şi Timişoara am avut eliminări. Cred că omogenitatea echipei din Suceava şi-a spus cuvântul, dar Timişoara este o echipă bună, cu o bază foarte bună“, a declarat antrenorul Sucevei, Leonard Bibirig.

Anda Deliu

yim Înfrângere la mustaţă pentru Politehnica Municipalgmail Înfrângere la mustaţă pentru Politehnica Municipalbookmark Înfrângere la mustaţă pentru Politehnica Municipaldelicious Înfrângere la mustaţă pentru Politehnica Municipaldigg Înfrângere la mustaţă pentru Politehnica Municipalmyspace Înfrângere la mustaţă pentru Politehnica Municipalshare save 120 16 Înfrângere la mustaţă pentru Politehnica Municipal

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National