Controale în Piaţa Mehala
Din nou, în Piaţa Mehala din Timişoara au fost descoperite nereguli în urma unui control al poliţiei. Acţiunea în cadrul căreia au fost aplicate sancţiuni avea drept scop prevenirea şi combaterea faptelor sociale.
Acţiunea a fost una de amploare, deoarece au participat 22 de poliţişti. Agenţii le-au cerut să se legitimeze unui număr de 50 de persoane. Dintre oamenii verificaţi, doi dintre ei au trebuit să meargă la secţia de poliţie pentru verificări suplimentare. În total, au fost aplicate 15 amenzi, în valoare de peste 6000 de lei. De asemenea, la acţiunea au participat şi echipajele ADP, care au ridicat şase autoturisme parcate necorespunzător în piaţă. Astfel de acţiuni vor continua.
Anda Deliu
Foto: www.timisoarapefata.com