S- stabilit bugetul pentru activităţile culturale şi sportive
Anul acesta, Consiliul Judeţean Timiş va aloca 2,6 milioane de lei pentru activităţile cultural-sportive şi de tineret. Până în prezent, au fost depuse 3.300 de solicitări de finanţare care vor fi analizate de Comisia pentru cultura, învăţământ, tineret şi sport.
Consilierii judeţeni au votat şi procentele în care vor fi distribuiţi bani. Astfel, 84 % din sumă va fi distribuită pentru proiectele culturale. Banii vor merge la instituţiile culturale din subordine, consiliile locale din Timiş, comunităţile româneşti din alte ţări şi DKMT-ul, la instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, precum şi la asociaţiile şi organizaţiile nonguvernamentale. Restul de 16% din bani vor fi alocaţi pentru Agenda sportivă.
Toţi cei care s-au înscris la licitaţia pentru proiecte culturale şi sportive vor trebui să îndeplinească o serie de criterii. În primul rând, proiectele trebuie să corespundă priorităţilor stabilite prin strategia culturală din Timiş. Apoi, au prioritate evenimentele care sunt deja de tradiţie în judeţ. De asemenea, alte criterii sunt legate de amploarea evenimentului, includerea sa pe agenda consiliilor locale şi decontare în termenii prevăzuţi de lege a unor subvenţii primite anterior.
Anda Deliu
Foto: www.dialogulliberal.ro