Pensionarii din grupele I şi II de muncă vor primi diferenţele de bani

 Pensionarii din grupele I şi II de muncă vor primi diferenţele de baniCasa Judeţeană de Pensii Timiş a început să plătească încă de la 1 ianuarie diferenţele pentru pensionarii încadraţi la grupa I şi a II-a de muncă. În Timiş. Conform noii legii, beneficiază de aceşti bani peste 47.000 de pensionari.

Aproape toţi pensionarii au primit diferenţa de bani la pensia recalculată pe luna februarie. În total, este vorba de 47.227, dintre care 41. 794 au primit diferenţa ce li se cuvenea pe luna ianuarie la pensia din februarie. Restul, 5433 de pensionari, vor primi diferenţele pe primele două luni ale anului separat, între 24 şi 28 februarie. Sumele vor fi alocate cu un talon gri, separat de cuponul de pensie. Există şi excepţii de la acordarea majorărilor de pensii. Toţi cei care s-au pensionat în grupele I si a II-a până la data de 3 noiembrie 2008 nu primesc majorările, deoarece au beneficiat de creşteri la stabilirea iniţială a pensiei. Nu beneficiază nici cei cărora li s-a recalculat pensia după data de 3 noiembrie 2008, ca urmare a trecerii la pensie pentru limită de vârstă din pensie de invaliditate, a schimbării gradului de invaliditate sau ca urmare a valorificării perioadelor cu activitate în grupe superioare de muncă deoarece au prezentat dovezile ulterior datei menţionate, sau cei cărora, la recalcularea pensiilor în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 4/2005, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special (activitate în subteran, în zonele I şi II de expunere la radiaţii, în aviaţia civilă şi activitate artistică). De asemenea, nu primesc majorările nici cei care au avut stagii de cotizare sau vârste de pensionare reduse pentru că au realizat aceste stagii de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat.

Anda Deliu

Foto: www.evz.ro

yim Pensionarii din grupele I şi II de muncă vor primi diferenţele de banigmail Pensionarii din grupele I şi II de muncă vor primi diferenţele de banibookmark Pensionarii din grupele I şi II de muncă vor primi diferenţele de banidelicious Pensionarii din grupele I şi II de muncă vor primi diferenţele de banidigg Pensionarii din grupele I şi II de muncă vor primi diferenţele de banimyspace Pensionarii din grupele I şi II de muncă vor primi diferenţele de banishare save 120 16 Pensionarii din grupele I şi II de muncă vor primi diferenţele de bani

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National