Noi măsuri de siguranţă la meciuri
Cei de la Jandarmeria mobilă au discutat cu cei de la poli despre îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă la meciuri. La întâlnire a participat şi un reprezentant al galeriei.
Astăzi, înainte de startul Ligii întâi, a avut loc o discuţie între jandarmi, reprezentanţi ai clubului Poli, reprezentanţi ai firmei de pază care asigură ordinea la stadion şi un membru al galeriei. La întrunire s-a stabilit că cei de la club sunt obligaţi să trimită lista măsurilor de siguranţă celor de la Jandarmerie cu cel puţin cinci zile înainte de desfăşurarea unui meci. În plus, s-a prevăzut ca în viitor să existe o mai bună colaborare între jandarmerie şi firma de pază, pentru a împiedica introducerea materialelor pirotehnice de către suporteri, dar şi pentru a-i pedepsi pe cei care încalcă regulile impuse de lege la meci. S-a insistat pe conştientizarea membrilor galeriei că şi ei trebuie să respecte prevederile legale şi că rolul agenţilor de pază este de a asigura ordinea şi siguranţa tuturor. „ Experienţa acumulată pe parcursul desfăşurării meciurilor de fotbal din turul Ligii I de fotbal 2010/2011, de către forţele de ordine angrenate în asigurarea măsurilor de ordine pblică, în conformitate cu Legea 4/2008, trebuie să constituie un motiv întemeiat pe perioada desfăşurării meciurilor de fotbal din returul competiţiei, pentru prevenirea şi combaterea violenţei de pe stadioane”, a declarat comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, col. Alexandru Sîrca, la finalul întâlnirii. În prezent, 18 suporteri alb-violeţi au interdicţie la stadion între şase luni şi 2 ani, pentru fapte de violenţă.
Anda Deliu