Victorie cu scandal pentru “lei”

 Victorie cu scandal pentru leiBaschetbaliştii timişoreni au reuşit să înfrângă Steaua Turabo la diferenţa de doar un punct la scorul final de 68-67. După meci, a ieşit însă un mare scandal, atât pe teren, cât şi la vestiare. Cei de la Steaua reclamă un fault asupra lui Joshua Jackson cu două secunde înainte de sfârşitul meciului.

A patra oară, elevii lui Dragan Petricevic au reuşit să găsească ac pentru cojocul bucureştenilor, pe care nu i-au iertat pentru eliminarea din Cupa României. Alb-violeţii s-au pregătit pentru acest meci toată săptămâna şi au reuşit să obţină o victorie spre deliciul celor peste 200 de spectatori veniţi în sală. În primul sfert, baschetbaliştii timişoreni au şi-au intrat în mână şi stelişti conduceau după primele zece minute cu 17-13- Meciul a devenit apoi din ce în ce mai încins, iar următoarele două sferturi s-au terminat la egalitate, 21-21 şi 15-15. Bănăţenii au intrat în ultimul sfert cu scorul de 53-49 pentru adversari. Cu şase secunde înainte de final a fost 67-66 pentru Steaua, dar “leii” au revenit spectaculos pe final şi au câştigat cu 68-67, iar sala era în delir.

Cel mai bun marcator a fost din nou Milos Pesici, cu 19 puncte marcate, urmat de Dan Păltinişanu, cu 18 puncte.  De la Steaua, s-a remarcat Joshua Jackson (15 pct), cel care cu două secunde înainte de final a avut o izbucnire nervoasă foarte dură, fiind scos de doi dintre colegii săi pentru a nu sări la bătaie. Jucătorul şi-a motivat ieşirea pe motiv că a fost faultat cu două secunde înainte de final şi arbitrul nu a văzut acest lucru. “Mai erau două secunde, m-am dus să prind minge, ceea ce am şi reuşit, iar un jucător a venit la asupra mea şi m-a faultat în mod clar. Timpul s-a scurs, ei nu au luat faza în considerare şi am pierdut astfel meciul. Oricine ar fi văzut meciul, în orice ţară din lume ar fi văzut că a fost fault. ªtiam că va fi un meci dificil, ar fi trebuit să jucăm mai bine, ei au reuşit câteva aruncări şi au câştigat“, a explicat după meci jucătorul Stelei.

La final, Dragan Petricevic a fost mulţumit de rezultat, dar ştie că “leii” mai au mult de luptat pentru a accede în play-off. “A fost un meci excepţional, cu o echipă-gigant a baschetului românesc în momentul actual. Dar, credeţi-mă, am crezut în această victorie în orice clipă, chiar şi atunci când Steaua avea şase puncte şi mai erau două minute. E bine că am învins deoarece ne jucăm cu forţele proprii şansa. La time-out am gândit o schemă, este meritul jucătorilor că ne-a ieşit. M-am gândit că ei vor ieşi agresiv la fundaşi, la Dragoş Andrei sau la Darko, Pesici a vrut să joace un pic atipic în locul lui Păltinişanu.  Îi înţeleg pe cei de la Steaua, pentru că au condus cu un punct când mai erau şase secunde şi nu pot decât să îi felicit pentru jocul lor. De mâine după-amiază reluăm antrenamentele şi începem să ne gândim la meciul de la Piteşti. Este o victorie mare, dar care nu înseamnă mare lucru dacă nu învingem la Piteşti“, a declarat Dragan Petricevic.

Anda Deliu

yim Victorie cu scandal pentru leigmail Victorie cu scandal pentru leibookmark Victorie cu scandal pentru leidelicious Victorie cu scandal pentru leidigg Victorie cu scandal pentru leimyspace Victorie cu scandal pentru leishare save 120 16 Victorie cu scandal pentru lei

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National