Tichetele şi plăţile compensatorii vor fi impozitate de la 1 iulie

Tichetele de masă, de vacanţă, cadou şi cele de creşă vor fi impozitate de la 1 iulie, prin includerea contravalorii acestora în veniturile salariale, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Fiscal, publicată vineri pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Impactul financiar al acestei măsuri pentru ultimele şase luni din 2010 va fi un plus de venituri bugetare de 345 milioane lei pentru tichetele de masă, 45 milioane de lei pentru tichetele cadou, 1,7 milioane de lei pentru tichetele de vacanţă şi 1.000 de lei pentru tichetele de creşă.


De asemenea, vor fi impozitate plăţile compensatorii acordate conform legii, impactul bugetar pentru ultima jumătate a anului în curs fiind un plus de venituri de 1,1 milioane lei.

Conform modificărilor aduse Codului Fiscal, cotele de cheltuială forfetară acordată la calculul venitului net anual din drepturi de proprietate intelectuală vor fi reduse de la 40 la 20 la sută, iar în cazul veniturilor de această natură provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală de la 50 la 25 la sută, plusul de venituri estimat 10,5 milioane lei.

yim Tichetele şi plăţile compensatorii vor fi impozitate de la 1 iuliegmail Tichetele şi plăţile compensatorii vor fi impozitate de la 1 iuliebookmark Tichetele şi plăţile compensatorii vor fi impozitate de la 1 iuliedelicious Tichetele şi plăţile compensatorii vor fi impozitate de la 1 iuliedigg Tichetele şi plăţile compensatorii vor fi impozitate de la 1 iuliemyspace Tichetele şi plăţile compensatorii vor fi impozitate de la 1 iulieshare save 120 16 Tichetele şi plăţile compensatorii vor fi impozitate de la 1 iulie

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National