Guerilla Verde vine şi la Timişoara
A cincea ediţie a Caravanei eco “Gueriila Verde” poposeşte şi în oraşul de pe Bega, după acţiunile din capitală. Concret, anul acesta se va proiecta un film “No Impact Man”, prin care elevii şu studenţii vor vedea cum o familie trăieşte un an de zile fără să aibă nici un impact asupra mediului înconjurător.
Filmul “No Impact Man” va fi proiectat în două universităţi timişorene şi la un liceu. Este vorba despre Universitatea de ªtiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Universitatea de Vest Timişoara şi Colegiul Naţional Bănăţean. Filmul este o iniţiativă a scriitorului Colin Beaven şi arată cum o familie renunţă timp de un an la utilizarea electricităţii, a liftului, a cosmeticelor, a lamelor de ras şi a scutecelor de unică folosinţă. Membrii familiei renunţă şi la transportul în comun şi merg doar pe jos sau pe bicicletă. Mai mult, ei renunţă şi la tot ceea ce ţine de consumerism, şi cumpără timp de un a doar produse alimentare de sezon şi comercializate de producătorii locali. Anul acesta, noutatea “Guerilla Verde” este că atât elevii, cât şi profesorii se pot înscrie în clubul Clubul Guerilla Verde.
Programul acţiunilor din Timişoara:
8 martie: 12.00 – 13.00 - Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului
9 martie: 13.00-15.00 – Colegiul National Banatean, Sala de Festivitati
10 martie : 11.00-12.00 – Universitatea de Vest, Facultatea de Stiinte Politice, Filosofie si Stiinte ale Comunicarii, Sala A 03
Anda Deliu