Miss Martie ajunge la a doua ediţie. VIDEO conferinta

Afis Miss Martie2011 211x300 Miss Martie ajunge la a doua ediţie. VIDEO conferintaªi anul acesta, cele mai frumoase fete din Timişoara sunt invitate să se înscrie la Miss Martie. Concursul va avea loc în data de 24 martie la clubul No Name, iar castingul se va ţine în data de 18 martie, în acelaşi loc, la ora 18.

La Miss Martie pot participa şi fete care nu au înălţime unui manechin. Singura condiţie este ca domnişoarele să aibă peste 16 ani. În urma castingului vor fi selectate 16 finaliste care vor intra în concursul din data de 24. “Este un concurs de frumuseţe în care punem accent şi pe capacităţile intelectuale ale concurentelor, nu doar pe aspectul fizic. Alături de câteva fete selecţionate din diverse agenţii aşteptăm şi tinere care vor să participe pe cont propriu la această manifestare”, precizează Diana Ungureanu, una dintre organizatoarele acestui eveniment.

Concursul este organizat de Agenţia PTK Image şi vor fi premiate mai multe fete. Marea câştigătoare va fi desemnată Regina Vestului şi va câştiga un sejur de două persoane la Marea Neagră. De asemenea, se vor acorda premii pentru Miss Popularitate, Miss Fotogenie şi Miss Frumuseţe. Concursul propriu-zis va începe la ora 23, în data de 24 martie. Una din probe va fi proba de eleganţă, la care fetele vor evolua în ţinutele create de Mihaela Motişan, care va fi şi membră a juriului. În seara concursului va susţine un concert rapperul timişorean Hasu. Preţul biletelor la Miss Martie va fi de 10 lei în avans, şi 15 lei în seara evenimentului.

You need to install or upgrade Flash Player to view this content, install or upgrade by clicking here.

Anda Deliu

yim Miss Martie ajunge la a doua ediţie. VIDEO conferintagmail Miss Martie ajunge la a doua ediţie. VIDEO conferintabookmark Miss Martie ajunge la a doua ediţie. VIDEO conferintadelicious Miss Martie ajunge la a doua ediţie. VIDEO conferintadigg Miss Martie ajunge la a doua ediţie. VIDEO conferintamyspace Miss Martie ajunge la a doua ediţie. VIDEO conferintashare save 120 16 Miss Martie ajunge la a doua ediţie. VIDEO conferinta

One Response to Miss Martie ajunge la a doua ediţie. VIDEO conferinta

  1. georgiana says:

    miss :X:X

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National