Isărescu: Cursul de schimb din urmă cu două săptămâni “cam” reflectă fundamentele macroeconomice
astăzi, 16:09
Nivelul cursului de schimb înregistrat în urmă cu două săptămâni a “cam” reflectat fundamentele macroeconomice, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, subliniind că intervenţiile băncii centrale nu vizează un punct fix al parităţii. “În ceea ce priveşte cazul României, prezenţa noastră pe piaţă nu vizează numai cursul de schimb şi, iarăşi, nu avem puncte fixe. (…) Într-un fel, evenimentele de acum câteva săptămâni, cu depăşirea nivelului de 4,3 lei/euro (arată acest lucru – n.r.). Nu ne cantonăm într-un punct fix, avem zone în care considerăm cursul într-un relativ echilibru la momentul respectiv”, a spus Isărescu.