Contragarantarea la credite, solutia pentru finantarea afaceriilor

IMG_9694 (Small)

Pe 24 martie la Centrul Regional de Afaceri Timişoara mai mulţi specialişti din domeniul financiar bancar au dezbatut teme de interes major în scopul sprijinirii accesului la finanţare al IMM şi, totodată, al relansării creditării mediului de afaceri în România. Conferinţa „Tehnologii şi produse de garantare şi contragarantare în sprijinul relansării activităţii de creditare” a urmărit prezentarea unei modalităţi mai noi de susţinere a procesului de garantare a creditelor pentru agenţii economici.


Manifestarea face parte dintr-o serie de asemenea acţiuni-dezbatere puse la punct de Institutul Bancar Român şi Fondul Român de Contragaranatare. Preluarea de către Fondul Român de Contragarantare S.A. a unei părţi din riscul asumat de către fondurile de garantare la acordarea de garanţii IMM în relaţiile acestora cu băncile, are ca rezultat amplificarea potenţialului financiar al fondurilor de garantare. Se întăreşte totodată, încrederea băncilor şi a altor categorii de finanţatori în soliditatea şi solvabilitatea fondurilor de garantare, determinându-se implicit şi mobilizarea potenţialului pieţei financiare pentru dezvoltarea mediului de afaceri în general.

 

 

„Garanţiile acordate de noi preiau până la 80% din riscurile asumate de fondurile de garantare. Noi lucrăm cu fondurile de garantare, nu cu băncile”, a precizat Ioan Hidegcuti, preşedintele Directoratului Fondului Român de Contragarantare. Seminarile de acest gen au loc într-un moment bun, în care economia românească este pe o pantă ascendentă, afirma Petru Rareş, preşedintele Institutului Bancar Român.

„Impreuna suntem martorii unor semne precursoare de revenire economica. Dar, pentru relansare, e necesară reluarea creditării. Trebuie să aibă loc o îndulcire a adversiuni fata de risc a bancilor, fara de care nu se misca nimic. Din noiembrie 2010 producţia industrială creşte continuu”, a adaugat Rareş „Ceva se mişcă, se fac angajări. Băncile, care timp de doi ani nu ne-au băgat în seamă, au început să meargă pe la firme. Sunt fapte pozitive, însă există probleme în continuare cu obţinerea finanţărilor”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ Timiş, Georgică Cornu. El a vorbit şi despre una dintre măsurile propuse de Guvern pentru sprijinirea firmelor care au reuşit să treacă prin criză: reeşalonarea datoriilor. „Eşalonarea datoriilor e posibilă, a fost lansată o hotărâre de Guvern, insa obligatiile reesalonate trebuie insa garantate in proportie de 140%. Aceasta este o problemă, imobilele si activele sunt deja folosite ca garanţie, plus valoarea lor a scăzut mult”, a spus Cornu. Despre creşterea exportului, şeful CCIAT Timiş spune că firmele româneşti lucrează „pentru afară”. „Asta înseamnă că economiile europene merg. Noi exportăm forţa de muncă, profiturile se realizează afară”, a conchis Cornu.

Activitatea Fondului Român de Contragarantare este exclusiv orientată spre susţinerea IMM-urilor din România, în sensul contragarantării garanţiilor acordate de către fondurile de garantare care susţin creditele şi alte instrumente de finanţare obţinute de întreprinzătorii privaţi de la instituţiile financiare bancare şi alte categorii de finanţatori, pentru sprijinirea, dezvoltarea şi înfiinţarea de firme noi, finanţări pentru investiţii, capital de lucru şi pentru finanţarea sau cofinanţarea proiectelor IMM finanţate din fondurile structurale, prin preluarea de către FRC a unei părţi din riscul asumat de către fondurile de garantare la acordarea de garanţii IMM în relaţiile acestora cu băncile. După cum a spus preşedintele FRC, există în prezent la nivel national in cadrul acestei mecanism de garantare si contragarantare resurse financiare de trei miliarde de euro. Pana in anul 2013 se estimeaza ca vor beneficia de facilitatile nou aparute peste 350 mii de firme.

Valentin Handro 

 

yim Contragarantarea la credite, solutia pentru finantarea afaceriilorgmail Contragarantarea la credite, solutia pentru finantarea afaceriilorbookmark Contragarantarea la credite, solutia pentru finantarea afaceriilordelicious Contragarantarea la credite, solutia pentru finantarea afaceriilordigg Contragarantarea la credite, solutia pentru finantarea afaceriilormyspace Contragarantarea la credite, solutia pentru finantarea afaceriilorshare save 120 16 Contragarantarea la credite, solutia pentru finantarea afaceriilor

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National