S-au epuizat biletele pentru Poli-Steaua!

alexacraiova

Ca niciodată, biletele pentru un meci al lui Poli s-au epuizat cu două zile înainte de jocul propriu-zis. Echipa e pe val şi suporterii au venit să cumpere biletele din prima zi. Cei mai norocoşi dintre ei au mai găsit bilete pentru meci azi dimineaţă, însă la prânz deja nu se mai găseau tichete pentru derbyul de sâmbătă.

Invincibilitatea alb-violeţilor a readus din nou suporterii în număr mare lângă echipă. Cele 27.000 de bilete s-au cumpărat aproximativ 15 ore, de ieri de când au fost puse în vânzare şi până astăzi, la ora prânzului. Echipa va fi încurajată sâmbătă să învingă pe Steaua şi să rămână în coasta Oţelului, care are meci la Braşov. Cei mai fericiţi de interesul mare al publicului timişorean sunt fotbaliştii. “Pentru noi a fost o mare bucurie când am aflat în dimineaţa aceasta că nu mai sunt bilete. Ne bucură foarte mult interesul publicului, practic asta ne-am dorit mereu, să vină cât mai multă lume la stadion să ne încurajeze pentru că avem mare nevoie de sprijinul lor. Am intrat în linie dreaptă, mai sunt 12 etape şi orice punct pierdut poate cântări foarte mult“, a declarat Dan Alexa. De aceeaşi părere este şi Costel Pantilimon. “Ne aşteptam după ceea ce a fost la meciul cu Craiova să vină mulţi suporteri. E bine că s-au vândut deja biletele şi o să avem stadionul plin. Noi jucăm acasă şi avem nevoie cele 3 puncte, care sunt foarte importante şi pentru Steaua ca să obţină ceva anul acesta“,a spus “Panti”. Singura şansă pentru cei care nu şi-au achiziţionat biletele sunt bişniţarii, care au reuşit să pună mâna pe câteva bilete, deşi nu foarte multe.

Anda Deliu

 

yim S au epuizat biletele pentru Poli Steaua!gmail S au epuizat biletele pentru Poli Steaua!bookmark S au epuizat biletele pentru Poli Steaua!delicious S au epuizat biletele pentru Poli Steaua!digg S au epuizat biletele pentru Poli Steaua!myspace S au epuizat biletele pentru Poli Steaua!share save 120 16 S au epuizat biletele pentru Poli Steaua!

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National