Mâine fetele dispută al doilea joc in semifinale

danzio dan ionescu

Fetele de la Bega Danzio primesc mâine vizita celor de la CSM Satu Mare. Meciul este al doilea din cele trei care se joacă în semifinale pentru a stabili cine merge mai departe. CSM Satu Mare a câştigat meciul precedent, iar dacă vor învinge şi la Timişoara, vor merge în finală fără să se mai dispute cel de-al treilea meci.

Elevele lui Dan Ionescu au o misiune grea mâine contra sătmărencelor. Deşi de data aceasta au avantajul terenului propriu, echipa alb-roşie vine după un sezon foarte bun şi are şi avantajul de 19 puncte din meciul precedent. CSM Satu Mare a fost într-o continuă creştere în acest sezon. Echipa a terminat Seria de Nord-Vest pe locul al treilea, după ICIM Arad şi BC Sepsi. Apoi, în partea a doua a campionatului, Satu Mare a avut o singură înfrângere şi după mulţi ani, Aradul are o contracandidată serioasă la titlu. Totuşi, nici Bega Danzio nu a avut un sezon rău. Echipa a depăşit toate aşteptările, reuşind să prindă semifinalele campionatului naţional. În prima fază a campionatului, baschetbalistele timişorene au reuşit şapte victorii şi au suferit cinci înfrângeri, iar în a doua parte echipa a avut un număr egal de victorii şi înfrângeri, şapte. Dacă nu vor reuşi să treacă de Satu Mare, favorită prin prisma clasamentului şi a victoriei din prima manşă a semifinalelor, Bega Danzio va rămâne în lupta pentru locul trei. Cel mai probabil, alb-violetele vor lupta pentru medalia de bronz cu BC Sepsi. Echipa din Sfântu Gheorghe a fost înfrântă de ICIM Arad în primul meci din semifinale, la scorul de 84-55.

Danzio joacă mâine de la ora 18 în Sala “Constantin Jude”. Meciul va fi arbitrat de Vlad Potra şi Toth Tamas.

Anda Deliu

 

yim Mâine fetele dispută al doilea joc in semifinalegmail Mâine fetele dispută al doilea joc in semifinalebookmark Mâine fetele dispută al doilea joc in semifinaledelicious Mâine fetele dispută al doilea joc in semifinaledigg Mâine fetele dispută al doilea joc in semifinalemyspace Mâine fetele dispută al doilea joc in semifinaleshare save 120 16 Mâine fetele dispută al doilea joc in semifinale

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National