Gelu Bota şi Otto Hell au fost demişi

Gelu Bota

Ieri, conducerea HCM Poli a decis să renunţe la cei doi antrenori ai echipei. Gelu Bota şi Otto Hell au fost demişi după seria de rezultate foarte slabe din 2011. În locul lor, a fost numit Nedelko Vuckovic, ajutat de consilierul sportiv Uwe Bittenbinder. Noua conducere tehnică şi-a intrat în pâine încă de azi dimineaţă, când alb-violeţii au avut primul antrenament cu noii antrenori.

HCM Poli este într-o situaţie critică în clasamentul Ligii Naţionale. Handbaliştii timişoreni au reuşit doar trei victorii în acest sezon, contra celor de la CSM Satu Mare, CSM Oradea şi Dinamo Braşov. Ultima victorie, contra braşovenilor, a fost înregistrată în 13 noiembrie 2010. De atunci, echipa s-a dus în permanenţă în jos, iar acum a ajuns pe locul 13, adică o poziţie care la final este sinonimă cu retrogradarea. Ultima înfrângere cu CSM Bucureşti a pus şi mai multe paie pe foc. În aceste condiţii, conducerea a renunţat de tot la serviciile lui Otto Hell şi Gelu Bota şi l-a readus la echipă pe antrenorul sârb Nedelko Vuckovic, cel care a antrenat echipa sezonul trecut. De asemenea, conducerea a mai optat pentru altă măsură, de data aceasta asupra jucătorilor. Toate salariile vor fi blocate până când echipa va scăpa de retrogradare. În cazul în care echipa se va salva, jucătorii îşi vor primi salariile la finalul sezonului. În acest moment, echipa a renunţat la idee retragerii din campionat provocată de nemulţumirea în cazul arbitrajului din jocul de la Reşiţa. Totuşi, conducerea a solicitat în scris Federaţiei Române de Handbal ca asemenea incidente să nu se mai repete şi ca la fiecare meci până la sfârşit să fie trimişi observatori federali.

Anda Deliu

 

yim Gelu Bota şi Otto Hell au fost demişigmail Gelu Bota şi Otto Hell au fost demişibookmark Gelu Bota şi Otto Hell au fost demişidelicious Gelu Bota şi Otto Hell au fost demişidigg Gelu Bota şi Otto Hell au fost demişimyspace Gelu Bota şi Otto Hell au fost demişishare save 120 16 Gelu Bota şi Otto Hell au fost demişi

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National