CSS Bega obtine victoria în ultimul minut

IMG_4072 (Small)

Partidele dintre Timişoara şi Cluj la baschet, indiferent că se joacă la seniori sau juniori, au fost, sunt şi vor fi întotdeauna atractive. Aşa s-a întâmplat şi astăzi, când în Sala Mircea Albu din zona Circumvalaţiunii echipele Under 20 de la CSS Bega şi CSS Viitorul U Mobitelco au jucat pentru întâietate în turneul semifinal.

Meiul a fost deosebit de echilibrat, şi chiar dacă în multe momente spectacolul a lipsit, cele două combatante au suplinit prin ambiţie şi determinare. Bănăţenii au început mai bine şi şi-au adjudecat primul sfert cu 17-12. Ardelenii nu au făcut pasul înapoi şi au revenit în joc, astfel că la pauză diferenţa era de un coş, 31-29. Oaspeţii au preluat conducerea în sfertul 3, dar diferenţa nu a fost niciodată mai mare de 3 puncte. Elevi lui Mihai Bolcu au revenit şi după 30 de minute aveau avantaj minim pe tabelă, 45-44. S-a mers apoi cap la cap până în ultimele 60 de secunde, când CSS Bega s-a desprins şi a obţinut o victorie muncită şi meritată, 73-69.

Leonard Filip a fost din nou cel mai eficient jucător de pe teren, iar în urma prestaţiilor extraordinare avute în turneul semifinal ar merita cu prisosiţă titlul de MVP. Jucător în liga secundă la Timba, Leo a reuşit un double-double în fiecare dintre cele trei jocuri ale turneului semifinal, la care pe lângă echipa din Cluj, au mai participat formaţii din Miercurea Ciuc şi Oradea. Timişoreanul a reuşit astăzi 27 de puncte şi 13 recuperări având o eficienţă foarte ridicată (37). Filip a fost decisiv marcând şi recuperând în momentul în care echipa avea mai mare nevoie, sportivul timişorean anunţându-se de acum, ca o viitoare stea a baschetului românesc, datorită jocului complet şi modern pe care îl practică. George Toth a contribuit şi el cu 16 puncte, Arfef Gyori cu 10, iar ceilalţi doi titulari, Petrişor şi Milencovici cu câte 9 puncte de „căciulă”. De cealaltă parte, Corpodean a realizat 18 puncte şi 12 recuperări, în timp ce Foalea a adunat 25 de puncte.

Cele două echipe s-au calificat împreună la turneul final care se va disputa la începutul lunii mai.

Valentin Handro

yim CSS Bega obtine victoria în ultimul minutgmail CSS Bega obtine victoria în ultimul minutbookmark CSS Bega obtine victoria în ultimul minutdelicious CSS Bega obtine victoria în ultimul minutdigg CSS Bega obtine victoria în ultimul minutmyspace CSS Bega obtine victoria în ultimul minutshare save 120 16 CSS Bega obtine victoria în ultimul minut

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National