A treia înfrângere consecutivă pentru rugbyşti. GALERIE FOTO

rugby Error: Path does not exist

După înfrângerea cu Farul de acasă şi cea cu Steaua de la Bucureşti, astăzi RCM Universitatea a mai cedat în faţa celor de la ªtiinţa Baia Mare. Echipa antrenată de Alexandru Domocoş a pierdut la o diferenţă foarte mare de scor, 19-3, după un meci al cărui final le-a dat băimărenilor speranţa că pot să obţine încă o dată punctul bonus.

Băimărenii şi-au respectat blazonul şi au reuşit să deschidă scorul în minutul 10, când Ene a realizat un eseu. La sfârşitul reprizei, Calafeteanu a reuşit să reducă din diferenţă după o lovitură de pedeapsă. Scorul a rămas neschimbat în mare parte a reprizei secunde, când acelaşi Calafeteanu a ratat o bună ocazia de a trece în avantaj, după ratarea unei alte lovituri de pedeapsă. Pal a reuşit însă un alt eseu pentru ªtiinţa Baia Mare, transformat apoi de Dimofte, iar oaspeţii aveau deja 10-3. Cu gândul la punctul bonus, băimărenii au mai înscris un eseu prin Gal, transformat tot de Dimofte. Elevii lui Eugen Apjok au trebuit să se mulţumească însă doar cu trei eseuri, iar scorul final a rămas 19-3 pentru oaspeţi.

N-am avut forță să menținem același ritm ca în prima repriză. Avem o echipă frumos construită fizic, o echipă atletică, dar mai trebuie să lucrăm la relațiile de joc. Acest început nefast e o decepție mare. Astăzi jocul s-a rupt pe final, când din punctul meu de vedere Baia Mare a câștigat mingea incorect la o grămadă spontană. Dar asta e, mergem mai departe și sperăm să obținem calificarea în play-off. Depinde cum vom gestiona acest moment. Dacă vom câștiga următoarele meciuri, ne putem îndeplini obiectivul. Astăzi am întâlnit însă cea mai puternică echipă din punct de vedere fizic și al organizării din campionatul românesc“, a declarat Domocoş la final.

A fost o partidă strânsă până în final, însă după cel de-al doilea eseu am reușit să stăm mai liniștiți. Meciul a fost influențat de vânt, iar din acest motiv n-am reușit să dezvoltăm jocul propus și gândit săptămâna trecută“, a spus Eugen Apjok.

Anda Deliu

Galerie foto

Bookmark

yim A treia înfrângere consecutivă pentru rugbyşti. GALERIE FOTOgmail A treia înfrângere consecutivă pentru rugbyşti. GALERIE FOTObookmark A treia înfrângere consecutivă pentru rugbyşti. GALERIE FOTOdelicious A treia înfrângere consecutivă pentru rugbyşti. GALERIE FOTOdigg A treia înfrângere consecutivă pentru rugbyşti. GALERIE FOTOmyspace A treia înfrângere consecutivă pentru rugbyşti. GALERIE FOTOshare save 120 16 A treia înfrângere consecutivă pentru rugbyşti. GALERIE FOTO

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National