Sânge violet pentru toţi poliştii

Sange violet

Astăzi s-a lansat vinul “Sânge violet”, un produs al Cramelor Recaş, în colaborare cu Poli. Vinul este un Cabernet Sauvignon, iar ideea le-a venit producătorilor încă din această toamnă. Vinul a fost lansat însă abia acum, în Săptămâna Mare, pentru că Liga întâi se apropie de final şi Poli are mari şanse să ridice titlul deasupra capului după ultima etapă.

Suporterii vor primi o sticlă de vin “Sânge violet” dacă vor achiziţiona cel puţin două bilete la meciul de vineri contra celor de la Târgu-Mureş. Vinul va fi distribuit la stadion până sâmbătă la ora 12, datorită reglementărilor legale care interzic comercializarea de băuturi alcoolice imediat înaintea meciurilor. La celelalte puncte de vânzare a biletelor, această restricţie nu va fi aplicată. De asemenea, băutura va putea fi cumpărată în continuare de la magazinele de vin ale producătorului. “Suntem onoraţi să facem parte din familia alb-violetă. Acest vin s-a născut în toamnă, într-o perioadă destul de agitată a clubului, când toţi simţeam nevoia să ieşim în natură şi să zdrobim struguri. Suntem alături de Poli şi vom fi mereu, pentru că doar dintr-o anomalie genetică cei din Banat au sânge violet. La începutul anilor ’90 ne gândeam cum va fi când Poli se va bate la titlu an de an. Iată că acest moment a venit”, a spus Marius Paşca, reprezentat al Cramelor Recaş. La lansarea vinului au fost prezenţi căpitanul Dan Alexa, Ianis Zicu, Srdjan Luchin, Lukas Magera şi Tosaint Ricketts. “Mulţumim Cramelor Recaş că au fost alături de noi. Suntem mândri că reprezentăm acest vin“, a spus Alexa.

Deşi atmosfera a fost una de sărbătoare, Dusan Uhrin este tot cu gândul la meciul de sâmbătă contra echipei lui Neluţu Sabău. Tehnicianul va avea aproape tot lotul la dispoziţia, cu excepţia lui Cisovski, nerefăcut 100%. “Cred că acest repaus de şase zile ne-a dat timp să ne pregătim mai bine. Noi suntem obligaţi să câştigăm. Lupta pentru titlu este în continuare aceeaşi, chiar dacă Vasluiul s-a apropiat la un punct de noi“, a declarat cehul.

Anda Deliu

 

yim Sânge violet pentru toţi poliştiigmail Sânge violet pentru toţi poliştiibookmark Sânge violet pentru toţi poliştiidelicious Sânge violet pentru toţi poliştiidigg Sânge violet pentru toţi poliştiimyspace Sânge violet pentru toţi poliştiishare save 120 16 Sânge violet pentru toţi poliştii

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National