Misiune in Afganistan pentru Jandarmeria Romana. GALERIE FOTO

JRO_5698

Un Detaşament de Jandarmi Români, alcătuit din 66 de jandarmi va fi dislocat în Afganistan. unde vaparticipa la misiunea de instruire NATO Training Mission-Afganistan (NTMA), o premieră pentru Jandarmeria Română. Jandarmii români au răspuns, joi, apelului solemn de participare la misiunea NTMA, urmând ca militarii să se deplaseze în teatrul de operaţiuni duminică, cu o aeronavă, a spus şeful Direcţiei Generale Management Operaţional din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Adrian Romanică.

CSAT a aprobat, în 22 martie, participarea României cu 66 de jandarmi (23 de ofiţeri şi 43 de subofiţeri) la NTMA. Misiunea se înscrie în responsabilităţile ce revin României ca urmare a aderării la NATO şi prevede instruirea poliţiştilor şi viitorilor poliţişti afgani. Aceasta este prima misiune desfăşurată de Jandarmeria Română sub egida NATO. Până în prezent, jandarmii au participat la misiuni sub egida ONU în Kosovo şi sub egida UE în Kosovo şi Georgia.

Durata misiunii este de şase luni, după care jandarmii vor fi înlocuiţi de un alt contingent. Jandarmii vor fi împărţiţi în trei centre de pregătire a Poliţiei din sudul Afganistanului, respectiv Spin Boldak, Wardak şi Costall. Două dintre acestea sunt sub comandă americană, iar unul sub comandă franceză.
Militarii selecţionaţi pentru a face parte din detaşament provin din toate unităţile Jandarmeriei Române şi, anterior selecţionării, au trecut teste privind cunoştinţe de specialitate, verificări medicale şi probe de limbă străină (engleza). De asemenea, un aspect important în alegerea lor l-a constituit experienţa acumulată în domeniul ordinii publice.

Jandarmii îi vor pregăti pe poliţiştii afgani în ceea ce priveşte modul de acţiune pentru aplanarea conflictelor, procedee folosite în timpul misiunilor de ordine publică şi îi vor învăţa să folosească armamentul din dotare.Anterior deplasării în Afganistan, jandarmii s-au antrenat în Baza de Pregătire a Jandarmeriei Române şi au participat la stagii organizate în Centrul de Perfecţionare de la Ochiuri, în judeţul Dâmvobiţa. Secretarul de stat în MAI, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, Ioan Dascălu, a spus, joi, la ceremonia apelului solemn, că misiunea încredinţată jandarmilor români este una de importanţă majoră, în contextul în care NATO încearcă să ajute la “reconstrucţia unei ţări devastate de război”.

El le-a spus celor jandarmilor care vor pleca în Afganistan că reprezintă elita Jandarmeriei Române şi că au şansa de a participa la o misiune nobilă, asigurându-i de sprijinul său.

Dascălu a subliniat, de asemenea, că detaşamentul de jandarmi pleacă în Afganistan strict pentru misiunea de instruire a poliţiştilor de acolo şi că nu vor participa la misiuni de apărare.

 

GALERIE FOTO:

yim Misiune in Afganistan pentru Jandarmeria Romana. GALERIE FOTOgmail Misiune in Afganistan pentru Jandarmeria Romana. GALERIE FOTObookmark Misiune in Afganistan pentru Jandarmeria Romana. GALERIE FOTOdelicious Misiune in Afganistan pentru Jandarmeria Romana. GALERIE FOTOdigg Misiune in Afganistan pentru Jandarmeria Romana. GALERIE FOTOmyspace Misiune in Afganistan pentru Jandarmeria Romana. GALERIE FOTOshare save 120 16 Misiune in Afganistan pentru Jandarmeria Romana. GALERIE FOTO

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National