ALERTĂ RĂPIRE COPIL

flyer fatza

Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual ”FOCUS” au demarat un mecanism naţional de acţiune în caz de răpire a copiilor sau dispariţie în împrejurări în care viaţa acestora poate fi pusă în pericol .

Crearea în România a mecanismului naţional de alertă în caz de răpire sau dispariţie a unui copil în împrejurări în care viaţa sau sănătatea acestuia este pusă în pericol, are ca scop obţinerea de informaţii despre răpire/dispariţie, imediat după producerea acesteia, astfel încât, în baza informaţiilor primite, cazul să poată fi soluţionat cât mai repede iar copilul să fie găsit în viaţă.

 

Mecanismul funcţionează în paralel cu activităţile specifice desfăşurate de poliţie şi parchet în cazul răpirilor sau dispariţiilor de copii şi are rolul de a ajuta ancheta în curs cu informaţii suplimentare oferite de populaţie.

Răpirile de copii nu reprezintă un fenomen în România, însă autorităţile trebuie să fie pregătite pentru a gestiona eficient orice astfel de caz;

Noutatea o reprezintă rapiditatea transmiterii informaţiei şi angajamentul exprimat de către instituţiile semnatare.

Mecanismul presupune difuzarea semnalului de alertă în cât mai multe şi diverse medii şi se bazează pe implicarea tuturor cetăţenilor care pot ajuta cu informaţii autorităţile.

Mesajul va fi difuzat de către partenerii publici şi privaţi care se vor folosi de toate mijloacele pe care le au la dispoziţie în vederea unei diseminări cât mai rapide şi în medii cât mai eterogene a informaţiilor cu privire la alertă şi la copilul aflat în pericol.

În acest sens au fost atraşi parteneri publici şi privaţi care vor primi şi vor disemina mesajul de alertă către populaţie, respectiv: Posturile de televiziune şi  radio, Consiliul Naţional al Audiovizualului, agenţii de presă, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România , Aeroporturile din Constanţa (Kogălniceanu), Cluj-Napoca (Someşeni), Iaşi, Craiova, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Târgu-Mureş (Transilvania), Suceava şi Timişoara (Traian Vuia), precum şi Societăţile comerciale private care deţin panouri electronice de afişare a informaţiilor, orizontale şi verticale şi panouri publicitare în incinta staţiilor de cale ferată, aeroporturi şi staţii de metrou.

Alerta va începe cu un semnal sonor specific, (folosit de toţi partenerii, inclusiv posturile de televiziune), afişarea siglelor autorităţile responsabile cu declanşarea alertei (IGPR şi Ministerul Public), urmată de citirea mesajului de alertă propriu-zis şi se va încheia cu acelaşi semnal sonor specific.

Importanţa deosebită a acestui mecanism este demonstrată de practica acestor cazuri, prin faptul că cel mai adesea, motivul dispariţiei poate fi stabilit într-un stadiu avansat al investigaţiei, iar primele ore după dispariţie sunt extrem de importante pentru eficienţa investigaţiei, sens în care obţinerea de informaţii de la populaţie cu privire la caz este extrem de utilă anchetatorilor.

yim ALERTĂ RĂPIRE COPILgmail ALERTĂ RĂPIRE COPILbookmark ALERTĂ RĂPIRE COPILdelicious ALERTĂ RĂPIRE COPILdigg ALERTĂ RĂPIRE COPILmyspace ALERTĂ RĂPIRE COPILshare save 120 16 ALERTĂ RĂPIRE COPIL

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National