GALERIE FOTO: Peste 6.000 de pachete de ţigări netimbrate descoperite de poliţişti într-un autoturism

DSCI2164

În urma unei acţiuni executate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, s-a reuşit  depistarea un autoturism,  în care erau transportate peste 6.000 de pachete de ţigări netimbrate de provenienţă Serbia. În ziua de 02.05.2011, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Informaţii şi Protecţie Internă au desfăşurat o acţiune în vederea depistării persoanelor care deţin şi comercializează ţigări netimbrate.
Cu această ocazie, în jurul orelor 18.00, pe Calea Timişoarei din municipiul Lugoj, a fost depistat unui autoturism în care erau transportate  peste 6.000 de pachete de ţigări netimbrate, în valoare de aproximativ 60.000 de lei, fără documente de provenienţă a acestora. Conducătorul autoturismului, I.C.R., de 26 ani, împreună cu alţi doi ocupanţi ai autoturismului, respectiv N.C.A şi P.G., ambii de 29 ani, au fost conduşi la sediul Poliţiei  unde le-a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă cu produse accizabile netimbrate. Persoanele în cauză au fost reţinute pe bază de ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Totodată, autoturismul mai sus menţionat, a fost indisponibilizat în vederea luării măsurilor asiguratorii conform dispoziţiilor procurorului de caz, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

GALERIE FOTO:

yim GALERIE FOTO: Peste 6.000 de pachete de ţigări netimbrate descoperite de poliţişti într un autoturismgmail GALERIE FOTO: Peste 6.000 de pachete de ţigări netimbrate descoperite de poliţişti într un autoturismbookmark GALERIE FOTO: Peste 6.000 de pachete de ţigări netimbrate descoperite de poliţişti într un autoturismdelicious GALERIE FOTO: Peste 6.000 de pachete de ţigări netimbrate descoperite de poliţişti într un autoturismdigg GALERIE FOTO: Peste 6.000 de pachete de ţigări netimbrate descoperite de poliţişti într un autoturismmyspace GALERIE FOTO: Peste 6.000 de pachete de ţigări netimbrate descoperite de poliţişti într un autoturismshare save 120 16 GALERIE FOTO: Peste 6.000 de pachete de ţigări netimbrate descoperite de poliţişti într un autoturism

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National