CARTE DE IDENTITATE FALSĂ

cifals

Poliţiştii de frontieră au depistat o minoră care a încercat să treacă ilegal frontiera folosindu-se de o carte de identitate falsă. În data de 11.06.2011, la Punctul de Trecere a  Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind cu autoturismul marca Hyundai, Stefan S., în vârstă de 33 ani, din judeţul Timiş, Alina V., în vârstă de 19 ani, din judeţul Teleoman şi Lucian P., în vârstă de 34 de ani, din judeţul Teleorman.


Lucrătorii noştri au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor, motiv pentru care au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că documentul de identitate al fetei este fals. În timpul cercetărilor s-a stabilit că tânăra se numeşte  P.B, în vârstă de 14 ani, aceasta declarând că a achiziţionat cartea de identitate de la o persoană necunoscută şi a recurs la această metodă de a trece ilegal frontiera deoarece nu îndeplinea condiţiile legale pentru a părăsi ţara.În cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, urmând ca la finalizarea cercetărilor sa fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa foto: satmareanul.net

yim CARTE DE IDENTITATE FALSĂgmail CARTE DE IDENTITATE FALSĂbookmark CARTE DE IDENTITATE FALSĂdelicious CARTE DE IDENTITATE FALSĂdigg CARTE DE IDENTITATE FALSĂmyspace CARTE DE IDENTITATE FALSĂshare save 120 16 CARTE DE IDENTITATE FALSĂ

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National