Torje, cel mai mic jucător de pe teren, a decis partida cu o “dublă” » Piticul a bătut piticii! GALERIE FOTO!

Romania's Gabriel Torje (L) vies with Lu

Torje a făcut diferenţa în primul meci oficial din al treilea mandat al lui Piţurcă împotriva unei naţionale liliputane care anunţa că-şi va lua revanşa după eşecul de la Piatra Neamţ. Cald. Neobişnuit de cald. Ieri erau 18 grade, azi aproape 30. Sau poate ne ia pe noi cu călduri şi înaintea unui meci cu Luxemburg. Altădată făceam carnaval, acum el e pe pistă, unde o trupă de samba ne reaminteşte că obiectivul lui nea Piţi rămîne Mondialul din Brazilia.

Emoţii la “Apără Tătăruşanu”
Cu tobele în urechi şi cu piciorul tremurînd, naţionala ediţia Piţurcă 3.0, ne arată că, într-adevăr, nu ştim exact cine şi mai ales unde sîntem. Altădată, ne aruncam pe ei de la vestiare, acum în minutul 3 am strigat prima oară “Apără Tătăruşanu” la situaţia de unu la unu cu Leweck. ªi apoi am întors pumnul în aer şi am răsuflat uşurat la “capul” lui Blaise, de la 8 metri pe lîngă poartă. Supravieţuim
Dar nu e bine. Piţurcă simte şi stă la liziera gazonului cu gura ba pe Galamaz, ba pe Goian, “Goeeee, staţi, bă, mai aproape!”, dar cel mai tare îl enervează Tănase. Ba că nu-şi ia omul pe piept, ba că nu iese la pas. În minutul 15 scoate jumate de bancă la încălzire. Între timp însă, Marica (6) a avut o minge pe cap la 6 metri pentru deschiderea scorului. N-a nimerit cadrul porţii. Păcat, pentru că faza, deschisă de Cociş cu un no-look-pass, fusese continuată de o centrare perfectă a lui Tănase. Se revanşa şi el săracu’.

Na, că Măţel nu-i pe pile!
Încercăm să pasăm şi să aruncăm mingi în spatele unei defensive destul de avansate. Vîrful lor ne dă însă emoţii, furişat în spatele lui Galamaz. Îl cheamă Joachim, dar poartă numărul 13, aşa că nu-i o problemă pentru nea Piţi. Mai ales că sînt şi ultimele. N-am dat noi vreun şut pe poartă, dar cînd le-am prins pe primele am născut şi golul. Cursă Măţel pe dreapta, na că nu-i pe pile! , centrare superbă, reluată de Cociş, parată de Joubert, dar trimisă cu sete în poartă de dreptul lui Torje. Era minutul 34.

Pînă la pauză am rezolvat meciul graţie inspiraţiei selecţionerului. Bourceanu sau Lazăr? Era întrebarea ce-l frămînta. L-a ales pe ex-rapidist, iar în ultimul minut al reprizei, acesta a dat o pasă de bijutier de l-a lăsat, vorba jucătorilor de rummy, cu jokerul pe liber pe acelaşi Torje. Care n-avea cum să rateze, că doar acum e urmaşul lui Alexis Sanchez.

Urmaşul lui Florentin Petre
Iar la naţionala lui Piţurcă, a lui Florentin Petre. Aceeaşi alură, aceeaşi viteză, acelaşi gol izbăvitor într-o deplasare. Parafrazînd, cine n-are pitici să şi-i cumpere A doua repriză am văzut-o mai relaxaţi. Ne trecuseră emoţiile celui de-al treilea debut oficial al selecţionerului. Am admirat şutul lui Bucur (55), dar şi pe cel al lui Marica (58). Am discutat în tribună despre preţul benzinei, cel mai ieftin din toată Uniunea Europeană, şi despre salariul minim, cel mai mare din Europa Unită.

E groasă, vin ăia de pe locul 15!
Revenim la fotbal, ca să nu ne mai enervăm. Marica se încurcă în minge singur cu portarul (73). Punctăm şi la cornere. Ce să mai…trăim! Parcă s-a mai şi răcorit. Sau nu ne mai trec căldurile din start. Hai, dom’ne, ce dracu’, vorba lui Mitică, doar noi sîntem pe locul 54, iar ei, he,he,he, pe 128. Marţi va fi mai groasă, că vin ăia de pe locul 15, cu Benzema şi Ribery!

A picat şi Galamaz!
Meciul din Luxemburg a mai adus o lovitură pentru defensiva “tricolorilor”: s-a accidentat şi Galamaz, care a părăsit terenul după o oră de joc, acuzînd dureri la pulpa piciorului stîng. ªi e în pericol să absenteze cu Franţa! Piţurcă l-a introdus pe Chiricheş, selecţionerul fiind nevoit să renunţe la o altă mutare pe care o pregătea exact cînd stoperul Stelei s-a prăbuşit pe gazon. Îl pregătea pe Bănel în locul lui Măţel.

Tănase l-a enervat pe Piţi
Selecţionerul Victor Piţurcă a fost extrem de agitat încă de la începutul meciului, aşezîndu-se pe banca tehnică abia prin minutul 20 şi numai pentru cîteva secunde, după care a sărit iar în spaţiul tehnic. Primul care l-a supărat a fost Cristi Tănase, care a intrat mai greu în meci. După o greşeală a acestuia, Piţurcă a strigat la el, după care, cu un gest nervos, i-a scos la încălzire pe Zicu, Bourceanu, Stancu şi Chiricheş.

Torje la prima dublă pentru “naţională”
Primul gol pe care îl marcase Gabriel Torje pentru echipa naţională fusese cel înscris în amicalul cu Cipru, din februarie, pe vremea mandatului lui Răzvan Lucescu, cînd “tricolorii” au învins la loviturile de departajare, după ce scorul final a fost 1-1. Aseară, la a 11-a selecţie, exact numărul de pe tricoul său, fostul dinamovist, recent transferat la Udinese, a reuşit prima sa dublă pentru “naţională”.

CLASAMENT GRUPA D
1. Franţa 7 5 1 1 16p 11-3
2. Bosnia 7 4 1 2 13p 10-7
3. Belarus 8 3 3 2 12p 6-5
4. România 7 3 2 2 11p 10-6
5. Albania 7 2 2 3 8p 5-8
6. Luxemburg 8 0 1 7 1p 1-15

Aseară s-au mai jucat: Belarus – Bosnia 0-2, Albania – Franţa 1-2
Următoarele jocuri: Luxemburg- Albania, Bosnia-Belarus, România- Franţa (6 septembrie); România- Belarus, Bosnia-Luxemburg, Franţa-Albania (7 octombrie); Albania-România, Franţa-Bosnia (11 octombrie)

Cifrele meciului Luxemburg – România
Posesie 40,7 59,3
ªuturi la poartă 10 11
ªuturi pe poartă 3 6
Cornere 2 4

sursa: gsp.ro

yim Torje, cel mai mic jucător de pe teren, a decis partida cu o dublă » Piticul a bătut piticii! GALERIE FOTO!gmail Torje, cel mai mic jucător de pe teren, a decis partida cu o dublă » Piticul a bătut piticii! GALERIE FOTO!bookmark Torje, cel mai mic jucător de pe teren, a decis partida cu o dublă » Piticul a bătut piticii! GALERIE FOTO!delicious Torje, cel mai mic jucător de pe teren, a decis partida cu o dublă » Piticul a bătut piticii! GALERIE FOTO!digg Torje, cel mai mic jucător de pe teren, a decis partida cu o dublă » Piticul a bătut piticii! GALERIE FOTO!myspace Torje, cel mai mic jucător de pe teren, a decis partida cu o dublă » Piticul a bătut piticii! GALERIE FOTO!share save 120 16 Torje, cel mai mic jucător de pe teren, a decis partida cu o dublă » Piticul a bătut piticii! GALERIE FOTO!

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National