Stiti ce aer inspira Timisoara?

Green City

Marţi, 8 noiembrie 2011 , începând cu ora 17.00, la Casa Adam Müller Guttenbrunn din Timişoara are  loc audierea publică “Timişoara inspiră – opriţi poluarea aerului acum!”. Această acţiune reprezintă un exerciţiu de democraţie, încurajând participarea activă a cetăţenilor şi căutarea unor soluţii pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii din Timişoara, fiind organizată de prima serie de lobby-işti pregătiţi de Academia de Advocacy din Timişoara.

Problema prafului care încarcă aerul Timişoarei are mai multe implicaţii. La începutul acestui an,  România a fost ameninţată cu amenzi dure din partea Comisiei Europene din cauza poluării atmosferice din marile oraşe, unul dintre aceste oraşe fiind şi Timişoara. Amenzile percepute în asemenea cazuri sunt uriaşe, iar pentru a le plăti, Guvernul se va îndrepta spre autorităţile locale, lucru resimţit de către toţi cetăţenii. În plus, praful fin şi particulele în suspensie au efecte serioase asupra sănătăţii, mai ales asupra copiilor şi persoanelor  în vârstă, afectând şi persoanele care desfăşoară activităţi în aer liber (sport sau activităţi profesionale).

Audierea publică anunțată îşi propune să identifice răspunsuri şi soluţii pentru fluidizarea traficului, găsirea unor alternative viabile comparativ cu transportul cu autoturismele, extinderea zonelor verzi din oraş, reducerea impactului marilor poluatori ş.a. Ea se va desfăşura după proceduri conforme cu standardele stabilite de Academia de Advocacy din Timişoara. Comisia de Iniţiere, care este independentă, neinfluenţată politic sau economic, a conceput Regulamentul dezbaterii publice astfel încât să asigure exprimarea liberă a tuturor opiniilor în legătură cu această problemă.

Pot lua cuvântul doar persoanele care s-au înscris în prealabil ca depozanţi. Punctele de vedere înregistrate, indiferent daca au fost sau nu susţinute verbal,  vor fi incluse în raportul final şi vor fi  transmise atât participanţilor la audiere, cât şi reprezentanţilor mass-media şi factorilor de decizie.

Pentru mai multe detalii, accesaţi pagina timisoarainspira.blogspot.com.

Andrei Bancsov

yim Stiti ce aer inspira Timisoara?gmail Stiti ce aer inspira Timisoara?bookmark Stiti ce aer inspira Timisoara?delicious Stiti ce aer inspira Timisoara?digg Stiti ce aer inspira Timisoara?myspace Stiti ce aer inspira Timisoara?share save 120 16 Stiti ce aer inspira Timisoara?

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National