„Scrisoare deschisa” de la Iancu pentru Mircea Sandu: „Cu ce veti ramane? Cu cei 500 de pomi”

60489470

Marian Iancu a postat un nou comunicat pe site-ul clubului Poli Timisoara, în care încearca sa demonteze cateva acuzatii ale presedintelui FRF. Presedintele lui Poli Timisoara i-a trimis, în detaliu, sefului FRF, situatia financiara din ultimii trei ani a clubului pe care îl conduce, pentru a-i demonstra „Nasului” ca echipa alb-violeta nu a trait din banii primiti de la autoritatile locale si judetene.

Iancu nu a omis sa îi aminteasca, în finalul acestei „scrisori”, publicate pe site-ul oficial al lui Poli, ca gruparea alb-violeta a pierdut 7 milioane de euro din cauza deciziei FRF de a retrograda echipa. „Domnule presedinte, fotbalul se joaca pe teren, iar dumneavoastra premeditat l-ati adus în sediul FRF. Am obtinut rezultate sportive, dar nu ne-am calificat în birourile înghesuite de atatea interese. Fotbalul confiscat de dvs., curand va redeveni un bun al tuturor. Cu ce veti ramane? Cu cei 500 de pomi”, i-a transmis seful Timisoarei lui Mircea Sandu, aluzie la declaratia data de seful FRF, în legatura cu pomii pe care acesta i-a plantat de-a lungul vietii sale.

Click aici pentru comunicatul integral.

Sursa: Pro TV
yim „Scrisoare deschisa” de la Iancu pentru Mircea Sandu: „Cu ce veti ramane? Cu cei 500 de pomi”gmail „Scrisoare deschisa” de la Iancu pentru Mircea Sandu: „Cu ce veti ramane? Cu cei 500 de pomi”bookmark „Scrisoare deschisa” de la Iancu pentru Mircea Sandu: „Cu ce veti ramane? Cu cei 500 de pomi”delicious „Scrisoare deschisa” de la Iancu pentru Mircea Sandu: „Cu ce veti ramane? Cu cei 500 de pomi”digg „Scrisoare deschisa” de la Iancu pentru Mircea Sandu: „Cu ce veti ramane? Cu cei 500 de pomi”myspace „Scrisoare deschisa” de la Iancu pentru Mircea Sandu: „Cu ce veti ramane? Cu cei 500 de pomi”share save 120 16 „Scrisoare deschisa” de la Iancu pentru Mircea Sandu: „Cu ce veti ramane? Cu cei 500 de pomi”

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National