Animatie pentru distractie la balul bobocilor de la Colegiul National Banatean. GALERIE FOTO

IMG_5200

Toata suflarea de la Colegiul National Banatean din Timisoara s-au adunat vineri seara in clubul Heaven la Balul Bobocilor organizat in cinstea lor. Tema editiei din acest an a fost Cupluri din desene animate. Pe muzica buna, tinerii si-au ales si cei mai frumosi colegi, iar concurentii au fost supusi unor probe care au facut ca lumea sa se simte bine: reprezentatea artistica a unor personaje din desene animate, dansuri pe trei categorii (salsa, rock and roll si hip-hop), vestimentatie, proba surpriza (unde baieti legati la ochii au trebuit sa isi recunoasca dupa voce partenerele care au citit un text literar), eleganta si stil, frumusete fizica. 

Intre aceste momente programul a inclus evolutia unor talente muzicale din randului elevilor ajutati la percutie de Gore (Grigore Teodorescu) si o parte din fete au prezentat colectia de moda realizata din materiale ecologice sub indrumarea profesoarei Mardale Flavia. Inainte de aflarea castigatorilor acestei serii invitatii speciali Kamelia si George Hora au sustinut un recital. Kamelia a subliniat in deschiderea concertului actualilor elevi ca in trecut a urmat si ea cursurile acestei scolii de frunte cu peste 230 ani de traditie pentru zona de vest a Romaniei.

Dupa competitia celor 9 perechi pe scena, juriul a decis castigatorii titlurilor de Mister si Miss al Balului.  La baieti primul loc a revenit lui Paul Sebastian (interpretul personajului Aladin), iar la fete cea mai frumoasa a fost desemnata Lazar Sanda (personajul lui Jane). Nu stim daca Paul a cerut duhului din lampa fermecata din recuzita sa-i indeplineasca aceasta dorinta, insa sortii au facut sa fie alaturi de Jane pe podium. Desi Tarzanul serii nu a reusit sa-l ajunga ca prestatie pe sportivul si actorul american Johnny Weissmüller originar din cartierul Freidorf, totusi Condescu Cristian intrepretul rolului a beneficiat de alte aprecieri din partea juriul si a publicului . Dupa ce s-au stabilit titlurile serii, s-a dat startul la petrecere in tot clubul pentru cei aproape 2000 elevi si 144 cadre didactice. Pe acordurile  captivante tinerii s-au lasat prinsii in miscari cu adevarat animate, fiecare dintre cei aflati la petrecere s-a bucurat la maxim . Distractia in local a continuat pana la ore tarzii.

Eugen Baletean

GALERIE FOTO:

yim Animatie pentru distractie la balul bobocilor de la Colegiul National Banatean. GALERIE FOTOgmail Animatie pentru distractie la balul bobocilor de la Colegiul National Banatean. GALERIE FOTObookmark Animatie pentru distractie la balul bobocilor de la Colegiul National Banatean. GALERIE FOTOdelicious Animatie pentru distractie la balul bobocilor de la Colegiul National Banatean. GALERIE FOTOdigg Animatie pentru distractie la balul bobocilor de la Colegiul National Banatean. GALERIE FOTOmyspace Animatie pentru distractie la balul bobocilor de la Colegiul National Banatean. GALERIE FOTOshare save 120 16 Animatie pentru distractie la balul bobocilor de la Colegiul National Banatean. GALERIE FOTO

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National