Pavel Stratan lanseaza un nou album la Timisoara.Galerie foto

In seara de duminica, cunoscutul compozitor si cantaret, Pavel Stratan si-a lansat cel de-al patrulea album Amintiri din copilarie in clubul timisoarean Porto Arte. Concertul, programat pentru orele 20.00, desi inceput cu oarecare intarziere, a incalzit inimile publicului banatean, obisnuit cu astfel de evenimente culturale.
Pavel Stratan a creat o atmosfera calda, reusind sa realizeze intimitatea propice cantecelor sale. Asa cum am fost obisnuiti, textele inspirate din viata interpretului, unele deja cunoscute, altele facand parte din noul album, au fost intampinate cu emotie de toti ascultatorii.
Ambianta a fost una familiala, conturata inca din primele minute ale concertului cand Pavel a invitat o iubitoare a cantecelor sale, din randul audientei, sa urce pe scena alaturi de el si sa il acompanieze. Graiul dulce moldovenesc presarat cu anecdote si vorbe de duh a captat atentia tuturor si a mentinut-o activa pe tot parcursul concertului.
Asa cum Pavel Stratan insusi a declarat, toate cantecele sale au un “happy-end”, si intalnirea din aceasta seara a avut un final la fel de fericit sau chiar stralucit, insufland publicului dorinta de a-l primi pe cantaret in mijlocul lui si cu alte ocazii.
Tania Popescu
GALERIE FOTO: