Timişoara ar putea avea o centură verde
Cei de la Primărie vor să planteze copaci în jurul oraşului pentru a mai scădea din cantitatea de praf din municipiul nostru. Proiectul depinde însă de banii ce vor fi alocaţi de la buget.
Timişoara este unul dintre cele mai poluate oraşe ale ţării. Acest lucru se datorează în parte atât traficului greu din oraş, cât şi lipsei unei centuri verzi de copaci la marginile urbei. Primul pas a fost plantarea a 200 de hectare de arbori în apropiere de cartierul Mehala. Adrian Bere, şeful Serviciului de Protecţie a Mediului din cadrul Primăriei Timişoara a declarat că exista astfel de proiecte şi pentru alte zone ale oraşului.
În principal, este vorba despre zona din jurul Căii Torontalului, Căii Lugojului şi a Căii ªagului. Zonele nu sunt alese întâmplător. În acest parţi ale oraşului a fost detectat cel mai mare grad de poluare datorat camioanelor ce tranzitează oraşul. În ceea ce priveşte suma ce va fi alocată pentru plantarea copacilor, nu se ştie nimic sigur. Autorităţile au declarat că totul va depinde de sumele alocate din buget.
Anda Deliu
Sursa foto: www.timpultau.ro