OPTSPREZECE MIGRANŢI DEPISTAŢI LA FRONTIERA LUNGA

Azi noapte poliţiştii de frontieră timişeni au depistat optsprezece persoane care intenţionau să treacă ilegal frontiera în România. În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga au depistat azi noapte, în zona de competenţă, patru grupuri de migranţi, formate din optsprezece persoane.
Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. Politisti de frontiera au procedat la conducerea acestora, la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. Din primele verificări s-a stabilit că persoanele depistate sunt cetăţeni algerieni şi marocani, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. S-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.