Continental, somată să plătească două amenzi

 Continental, somată să plătească două amenziFabrica Continental a fost amendată de două ori, în 2007 şi în 2008, pentru faptul că funcţiona fără autorizaţie de mediu şi pentru că polua atmosfera. Societatea a făcut recurs, dar instanţa decis că fabrica trebuie să plătească amenzile.

În 2007, Garda de Mediu a dat în judecată Continental Automotive Products SA pentru faptul că funcţiona fără autorizaţie de mediu. Societatea a făcut recurs şi cazul s-a soluţionat în aceşti trei ani. Amenda din 2008 este legată de nemulţumirile oamenilor care locuiesc în apropiere de fabrică. Vecinii gigantului s-au plânsă că aerul în zona este foarte poluat. Atunci, cei de la Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului au luat probe din aer în timpul zilei.

Rezultatul a fost unul ce nu justifica nicio îngrijorare, deoarece rezultatele obţinute la un laborator austriac au arătat că nivelul mirosului este mai scăzut decât în cazul fabricilor similare din Austria, Elveţia sau Germania. Oamenii au continuat să fie nemulţumiţi. Locatarii din zona Pădurii Verzi au spus că cei de la Continental eliberează emisiile în principal în timpul nopţii, când este imposibil să ţii geamul deschis. Noile probe prelevate la ora 23 au dat dreptate timişorenilor. Astfel, Continental trebuie să plătească acum 70.000 de lei, din care prima amendă este de 60.000 de lei, iar a doua de 10.000.

Anda Deliu

Foto:www.adevarul.ro

yim Continental, somată să plătească două amenzigmail Continental, somată să plătească două amenzibookmark Continental, somată să plătească două amenzidelicious Continental, somată să plătească două amenzidigg Continental, somată să plătească două amenzimyspace Continental, somată să plătească două amenzishare save 120 16 Continental, somată să plătească două amenzi

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National