Cum să obţii un bronz perfect

 Cum să obţii un bronz perfectDe la Coco Chanel încoace pielea bronzată a fost considerată un reper al frumuseţii şi sex-appeal-ului. Totuşi, avem de-a face cu o lamă cu două tăişuri, deoarece bronzatul în exces este periculos pentru sănătate. Astăzi avem şi mai multe opţiuni pentru a obţine o nuanţă frumoasă a pielii şi este mai greu să alegem metoda cea mai potrivită.

În principal, avem şase metode prin care tenul nostru poate căpăta un aspect bronzat. Putem să ne bronzăm în mod natural, la soare, la solar, să apelăm la bronzarea organica sau DHA, să folosim creme autobronzante, să utilizăm loţiuni de corp şi creme de faţă ce au în compoziţie puţin autobronzant sau să ne machiem cu ajutorul perlelor bronzante. Să o luăm pe rând:

1. Bronzul natural

O regulă importantă valabilă atât pentru bronzarea de tip foto, la surse de lumină, cât şi în cazul cremelor, este ca pielea să fie exfoliată li hidratată. O piele uscată nu se va bronza frumos, de aceea este important să foloseşti din când în când creme exfoliante. Acestea se aplică pe pielea umedă, care se masează apoi cu buretele, în cazul corpului, şi cu mâinile, în cazul feţei. Alt aspect esenţial este că trebuie să foloseşti creme hidratante dacă vrei să ai o piele frumoasă. Când mergi la plajă este recomandat să te bronzezi treptat şi să nu încerci să “furi” tot soarele din prima zi. Evită să stai la soare în orele amiezii şi foloseşte creme cu factor de protecţie solară. Altfel, riscul de a te îmbolnăvi de cancer de piele este destul de ridicat. Dacă ai multe aluniţe, este bine să le ţii sub supraveghere. Dacă observi că unele cresc în urma expunerii la soare, consultă un medic dermatolog. După ce pielea începe să se bronzeze, poţi folosi creme cu factor mai scăzut de protecţie, iar când eşti bronzată bine, poţi trece pe ulei. În general, uleiurile care asigură un bronz auriu, de durată li hidratează pielea sunt cele pe bază de ulei de măsline, unt de shea sau cocos. O altă variantă este utilizarea untului de cacao. Acesta se vine în unele farmacii şi asigură un bronz rapid şi de durată.

2. Bronzatul la solar

Solarul este încă destul de controversat. Mulţi îl consideră principalul vinovat pentru îmbolnăvirea de cancer de piele. În realitate, solarul este la fel de periculos ca şi soarele, iar unele studii susţin că riscul este mai mic datorită faptului că la solar ne expunem doar razelor foto de tip UVA şi UVB, pe când la soare avem şi razele chimice şi termice. Atât soarele cât şi solarul pot ajuta la fixarea vitaminei D în oase, iar mersul la solar cu moderaţie nu este atât de periculos. Se recomandă ca în fiecare an să faci o pauză de cel puţin o lună de zile de mers la solar pentru ca pielea să se poată regenera. De asemenea, trebuie să începi progresiv cu timpii de expunere. Multe saloane au aparate de testare a tipului de piele. Lasă-te pe mâna lor şi respectă indicaţiile afişate. În general, solarul nu este recomandat roşcaţilor cu ochii deschişi la culoare şi mulţi pistrui. Poţi opta între solarul vertical şi cel orizontal. Legat de solarul vertical, există mitul că nu te bronzezi bine pe picioare, dar dacă neoanele sunt bune, acest lucru nu este adevărat. Uneori la solarul orizontal te poţi alege cu “zone albe”, nebronzate deasupra fundului. Acest lucru se întâmplă din cauza faptul că pielea nu este oxigenată în timpul expunerii datorită presiunii corpului. De aceea, îţi recomand să foloseşti alternativ cele două tipuri de aparate. Dacă doreşti să ai pilea hidratată şi să te bronzezi mai tare, cumpără-ţi din saloane creme de accelerare a bronzării. Þine însă seama cu acestea nu au factor de protecţie solară.

3. Bronzarea organică(DHA)

DHA este o metodă relativ nouă la noi în tară, dar este disponibilă la câteva saloane din Timişoara. Procedeul constă în pulverizarea de către persoanele angajate a unei substanţe ce activează pigmentul natural din piele. Spre deosebire de solar, bronzarea organică nu presupune nici un risc pentru sănătatea pielii. Dezavantajul este preţul puţin mai ridicat. La DHA pielea nu se va bronza brusc, ci va căpăta nuanţe naturale. Aşadar, aspectul artificial de  “piele coaptă” de la excesul de solar este exclus

4. Autobronzantele

Cremele autobronzante au provocat neplăceri multor fete, care s-au ales cu pete sau o nuanţă ciudată. Autobronzantele sunt destul de pretenţioase, dar aplicate corect sunt o metodă sănătoasă de a obţine o piele bronzată. Astfel, exfolierea, epilarea si hidratarea prealabilă sunt absolut obligatorii. Asta deoarece chiar şi firele de păr de pe picioare pot duce la o aplicare neuniformă. Apoi, dacă ai pielea într-o nuanţă deschisă, alege la început creme light. Altfel, vei obţine o piele portocalie, fără nicio legătură cu esteticul. Masează foarte bine crema şi stai o perioadă de timp dezbrăcată, pentru a nu păta hainele şi a  te bronza uniform.

5. Cremele şi loţiunile hidratante cu autobronzant în compoziţie

Aceste creme te ajută să îţi menţii nuanţă frumoasă obţinută după un concediu. De asemenea, le poţi folosi şi pentru a obţine o piele bronzată, dar trebuie să ai răbdare, deoarece schimbările de nuanţă se realizează treptat. Nu îţi recomand să foloseşti cremele de faţă sau loţiunile de acest tip zilnic, pentru că pielea se poate colora inestetic în portocaliu. Totul este să ai răbdare

6. Perlele bronzante

Perlele sau pudra bronzantă se folosesc pentru faţă şi decolteu. Ele se aplică cu ajutorul unei pensule mari. Nu utiliza perle de nuanţă închisă dacă tenul tău este deschis. Vei arăta ca un morcov. Aceeaşi regulă este valabilă şi pentru utilizarea fondului de ten. Dacă nu eşti bronzată foloseşte perle într-o nuanţă care mai mult să ilumineze faţă, iar dacă eşti deja bronzată foloseşte-le pe cele închise la culoare.

Anda deliu

Foto: www.frumusete.ele.ro

yim Cum să obţii un bronz perfectgmail Cum să obţii un bronz perfectbookmark Cum să obţii un bronz perfectdelicious Cum să obţii un bronz perfectdigg Cum să obţii un bronz perfectmyspace Cum să obţii un bronz perfectshare save 120 16 Cum să obţii un bronz perfect

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

National