Petarde comercializate ilegal
Duminică, poliţiştii timişoreni au făcut o nouă captură de petarde vândute ilegal.
Petardele erau comercializate de doi tineri din Timişoara, o fată în vârstă de 29 de ani şi un băiat în vârsta de 26 de ani. Cei doi vindeau marfa fără a avea nici un fel de autorizaţie. Poliţiştii le-au confiscat toată marfa. Este vorba despre peste 2000 de produse pe bază de materiale pirotehnice.
Legislaţia românească nu permite vinderea acestui tip de produse fără autorizaţii speciale. De asemenea, comercializarea petardelor şi artificiilor este permisă numai într-o anumită perioadă înainte de Anul Nou.
Anda Deliu
Foto: www.tribuna.ro