Miercuri, 14 decembrie, în clubul Le Cinema a avut loc un bal caritabil prin care tineri din oras au strâns bani pentru Centrul de Refugiaţi Timişoara. Proiectul implementat de Consiliul Local al Tinerilor Timişoara “Christmas Party”, vine in sprijinul copiilor din acest asezamant. Fondurile adunate din vânzarea biletelor vor fi donate pentru semeni de varsta lor care au statul de refugiati impreuna cu parinti lor pe meleagurile romanesti.
Traim in tara lui Papura voda. De-a dreptul din drepturi fara nici-un drept. Imitam occidentul, copiem la examene, plagiem lucrarile oamenilor intradevar merituosi, facem ce fac mai marii nostri. Si dai cu caramida-n piept. Cine mi-s eu ..tu-ma in cur. Miezul din dodoasca, cum ar zice “nebunul” ala de la Antene. Si da-i si lupta. Dar noi avem idei si principii, doctrina si aplecare spre realizari marete. Noi suntem mai catolici decat Papa cand vine vorba de interesul personal.
Joviali şi plini de carismă, plesnind de sănătate şi optimism, politicienii noştrii de zi cu zi se întrec pe ei înşişi în a face promisiuni, în viaţa cotidiană dar mai ales în campaniile electorale. Atunci mută munţii din loc, fac într-un an cât alţii în şapte, de te doare mintea când auzi atâtea vorbe meşteşugite. Politica este o ştiinţă, o artă a manipulării, iar mase de manevră s-au găsit tot timpul. Cei ce îngroaşă numărul manipulaţilor sunt pensionarii.
Zi de zi, an după an, viaţa se scurge acerbă şi imprevizibilă, plină de bucuriile şi tristeţile ei, apatică sau tumultoasă, cum ne e dată de la Dumnezeu. Ne luptăm cu grijile şi nevoile, cu sărăcia noastră proverbială, cu grija şi siguranţa zilei de mâine, cu îngrijirea sănătăţii noastre şubrede. Una din problemele care ne preocupă, dacă nu cumva prima dintre ele, este cea a locului de muncă. Într-o societate prost condusă şi legiferată în funcţie de interese pecuniare, locul de muncă a devenit indispensabil.
Dacă ar fi să facem o prioritizare a problemelor românilor, una dintre cele mai importante ar fi a celor plecaţi din ţară. Alungaţi la propriu, de lipsa banilor şi de totala impotenţă a guvernelor postdecembriste, au incercat tot ce au putut pentru a-şi asigura un trai decent. Singuri si nesprijiniţi de nimeni, cu sufletul lăsat acasă lipit de imaginea celor dragi, şi-au rupt spatele pe şantierele Spaniei şi Italiei, au îngheţat în pădurile Canadei şi s-au copt în deşertul Arabiei Saudite.
“Nu știu alţii cum sunt, dar eu cand mă gândesc”, dacă mă mai gândesc, destul de rar și fără prea multa vlagă, la viaţa asta a noastră mă apucă pandaliile. “Adevăr grăiesc vouă”, parafrazandu-l pe cronicar, că nu mai am nici o tragere de inimă să fac ceva. Am ajuns să mă complac în starea asta, să accept fara sa crâcnesc toate împilările, să privesc nătâng cum drepturile mi se transformă in preș, să mă las călcat în picioare din ce in ce mai des, fără să reacţionez, ca și cum nu ar fi vorba despre mine.
Azi dimineata langa Facultatea de Constructii, hotii au fost la “prasit”. In orasul considerat cel mai sigur din Romanica, au spart geamul la un Opel alb, au saltat geanta cu laptopul si ce a mai fost pe bancheta si tuleo vere. Politia a venit repede, (hotul ajunsese doar la Craiova), a luat probe si l-a bestelit bine pe amaratul de student ca si-a lasat masina pe-o alee si bunul la vedere. Corect. Prostia si domnia se platesc.
