DSCN2343 (Medium)

Ziua de 13 iulie fara soare pentru alb-violeti. Esec sau ghinion la Poli Timisoara?

Peste 10.000 de timișoreni au venit luni seara pe stadionul ”Dan Păltinișanu” pentru a o vedea pe Poli în violet, la revenirea în prima ligă. Din păcate, elevii lui Dan Alexa au cedat la limită, 0-1 contra echipei Pandurii Târgu Jiu, nemeritat, după un joc în mare măsură echilibrat, adjudecat după eliminarea, din minutul 52, a lui Cânu. Poli a dominat prima parte, gorjenii ieșind rar din propria jumătate în primele 20 de minute. Cele mai mari șanse i-au aparținut lui Llorente (min. 37), care a trimis de la 30 de metri puțin pe lângă bară și lui Javi Hernandez (min. 40), care a șutat de la 20 de metri, însă Mingote a prins balonul. Momentul decisiv a fost...

Poli reuşeşte doar un egal cu Pandurii, dar trece pe primul loc. GALERIE FOTO

IMG_6708 (Small)
Alb-violeţii au reuşit să rămână neînvinşi. Deşi au fost conduşi de Pandurii până aproape de final, timişorenii au fost salvaţi de un gol al lui Zicu şi au urcat pe prima poziţie a clasamentului după ce Steaua a bătut Oţelul. Totuşi, jocul echipei nu a fost nici pe departe mulţu...

Uhrin: Ne aşteaptă un adversar foarte greu

Uhrin 2
Seria meciurilor grele continuă pentru Poli. Alb-violeţii joacă mâine contra celor de la Pandurii Târgu-Jiu, iar Dusan Uhrin va trebui să găsească din nou cea mai bună formulă, deşi are în continuare mulţi indisponibili. Oficialii Timişoarei sunt nemulţumiţi de delegarea lui Sebastia...

National