Proprietarii de clădiri monument istoric sau aflate într-un sit istoric din Timișoara beneficiază, începând de azi, de asistență în Programul de sprijin financiar pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din municipiu. Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente s-a mutat în Piața Traian și va organiza primele întâlniri cu asociațiile de proprietari din clădirile monument istoric, eligibile a fi înscrise în acest program și va oferi consultanță celor interesați să acceseze fondurile puse la dispoziție de municipalitate.
Noul Birou reabilitare cartiere istorice și monumente funcționează în zona Piața Traian, pe strada Ștefan cel Mare nr. 2. Specialiștii din cadrul acestui Birou au ca principale sarcini implementarea Programului de sprijin financiar pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din municipiul Timișoara, oferă informații și consultanță persoanelor interesate să aplice în cadrul acestui program, gestionează toate cererile venite încă de dinaintea realizării dosarului și până la finalizarea lucrărilor de restaurare.
„Timișoara are, din iunie, un program coerent de sprijinire a proprietarilor de clădiri istorice, care doresc să le renoveze, dar nu au fondurile necesare. Din păcate, avem extrem de multe clădiri care au nevoie de renovare urgentă, sunt un real pericol pentru trecători, dar am găsit soluția pentru ca orașul nostru să capete rapid o altă față și să redevină acea Timișoară cu care ne mândrim. Moștenirea arhitecturală a Timișoarei este imensă și este de datoria noastră să o protejăm. Noul Birou se va ocupa ca aceste fonduri să ajungă la cât mai mulți proprietari de clădiri istorice. Vom căuta să imbunătățim acest program împreună cu timișorenii care îl vor accesa, în baza sugestiilor și propunerilor pe care aceștie le vor face”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Practic, Primăria Timișoara va acorda finanțare pentru imobilele situate în zonele de acțiune prioritare (Piața Victoriei, Cetate, Iosefin, Fabric). Zonele au fost extinse puțin față de vechiul program. Proprietarii vor putea verifica în anexele Regulamentului, dacă imobilul în care locuiesc se încadrează în programul de sprijin financiar.
Toate imobilele istorice care sunt fie monument individual, fie incluse într-un ansamblu de monumente vor beneficia de:
- 20% din valoarea lucrărilor eligibile,– sub formă de „grant”– finanţare nerambursabilă acordată de autoritatea administraţiei publice finanţatoare în cadrul prezentului Program.
- 80% din valoarea lucrărilor eligibile– sub formă de contribuţie financiară – finanţare rambursabilă acordată de autoritatea public finanţatoare în cadrul prezentului Program. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de ipotecă imobiliară.
Imobilele situate în situri istorice, vor beneficia de :
- 50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie financiară rambursabilă.Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de finanțare.
- 50% valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie proprie a proprietarilor de apartament/apartamente din clădirea ce urmează a se reabilita prin Program, din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite.
Sunt eligibile lucrările de reabilitare a fațadei (inclusiv schimbarea tâmplăriei) și reabilitare a acoperișului (inclusiv sistemul pluvial).
Costul pentru întocmirea documentației tehnice este suportat în totalitate de către proprietarii interesați de participarea în Program. Având în vedere complexitatea documentațiilor tehnice, pentru a veni în sprijinul proprietarilor interesați pentru participarea în Program, Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente va asigura suport și consultanță pe durata elaborării documentației.
De asemenea, Biroul va organiza întâlniri periodice cu reprezentanți ai asociațiilor de proprietari din clădirile eligibile să acceseze acest Program, acestea urmând să fie anunțate.