Cântecul, jocul și portul popular bănățean vor fi reprezentate cu fală și talent la Festivalul de Folclor al Cetății, desfășurat în această săptămână la Deva.
Liliana Laichici, Dumitru Teleagă, Stana Stepanescu, Felicia Stoian, Ciprian Pop, Roberta Selagea, alături de instrumentiști și dansatori ai Ansamblului Profesionist Banatul, vor urca pe scena din Parcul Cetate joi, 15 iulie 2021, de la ora 20. Orchestra Ansamblului va fi dirijată de Sebastian Roșca, iar coregrafia dansatorilor aparține cuplului de maeștri Brândușa și Nicolae Stănescu. Artiștii vor duce la Deva cele mai frumoase, pătimașe și spectaculoase ritmuri populare atât din Banatul de Câmpie, cât și din Banatul Montan. Și tot din Banat vine și prezentatorul acestui eveniment, Felicia Stoian.
„Suntem onorați să participăm la Festivalul de la Deva și să fim invitați chiar de la prima ediție. Este o inițiativă artistică și culturală căreia îi dorim cât mai multe ediții reușite, cât mai mulți spectatori și o cât mai mare vizibilitate la nivel national în anii următori”, apreciază managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, profesor Liliana Laichici.
Aflat la prima ediție, Festivalul de Folclor al Cetății se va desfășura în perioada 14- 16 iulie 2021, în parcul de la poalele monumentului medieval din Deva. Alături de reprezentanții Ansamblului Profesionist Banatul, spectatorii se vor bucura de prestația unor artiști de renume din județele Hunedoara, Mureș și Sibiu. În total, cele trei zile ale festivalului se pot traduce în 12 ore de muzică și dansuri populare, susținute de 5 ansambluri și 2 grupuri folclorice, dar și peste 40 de interpreți de muzică populară din Transilvania și Banat.
Festivalul este organizat de Primăria municipiului Deva și de Centrul Cultural Drăgan Muntean. Intrarea spectatorilor va fi liberă.