Politehnica a abordat jocul cu CS Mioveni, din runda a IX-a a play-off-ului Ligii 2, doar cu gândul la victorie. Alb-violeţii au luptat admirabil şi au condus în două rânduri, dar de fiecare dată au fost egalaţi iar rezultatul final a fost 2-2 (1-1). Golurile echipei noastre au fost semnate de Petre Ivanovici şi Alin Ignea.
Alb-violeţii au început iarăşi foarte bine jocul. Scorul a fost deschis în minutul 16 de către Petre Ivanovici. Acesta a înscris dintr-o lovitură liberă, de la aproximativ 23 de metri, din poziţie centrală, cu un şut superb în vinclul din stânga lui Iustin Popescu. Oaspeţii au revenit apoi în meci. Minutul 23 a adus o incursiune în careul nostru, încheiată cu o finalizare mult peste poartă a lui Blănaru. Pentru ca trei minute mai târziu Mioveniul să egaleze tot după o fază fixă. Din execuţia lui Coşereanu balonul a ajuns la Vereş, care a driblat pe interior iar şutul său a fost uşor deviat în stânga lui Păduraru.
Repriza a doua a fost de asemenea una cu un start bun pentru alb-violeţi. Radunovic a reluat cu capul în bara din stânga portarului în minutul 55 iar balonul a sărit în zona lui Ignea, care a trimis mingea sub bară! La 2-1 oaspeţii au revenit în ofensivă. Tot după o fază fixă, Garutti a egalat iarăşi pentru oaspeţi la o centrare din corner a lui Massaro. În ultimul minut al prelungirilor Ivanovici a fost aproape de o nouă reuşită din lovitură liberă, dar portarul Iustin Popescu a respins iar arbitrul a fluierat finalul cu câteva secunde înainte de expirarea celor trei minute de prelungire indicate de la margine.
Politehnica va juca în ultima etapă a play-off-ului (a X-a) pe terenul celor de la FK Csikszereda. Alb-violeţii au acumulat 40 de puncte şi ocupă locul 6.
Politehnica: Păduraru – Jurj * (81, Sofran *), Scutaru, Mera (cpt., 81, Axente), Pamfile – D. Radu ** (81, D. Andrei **), Coadă, Codrea, Ivanovici – Munteanu (46, Ignea), Radunovic (65, Plazonja). Pe bancă: Cuzmanovici – Casado, Popovici, R. Rus. Antrenor: Dan Alexa.
CS Mioveni: I. Popescu – Oancea, A. Iacob, Gherghe (cpt., 46, Garutti), Şerbănică (63, Massaro) – Coşereanu (63, Rădescu), Vereş (78, Chindriş), M. Şerban *, Măr ** – Blănaru, Rusu (71, Ivan). Pe bancă: Ducan * – Panait, A. Şerban **, T. Coman **. Antrenor: Alexandru Pelici.
“Nu mai avem nicio şansă la baraj, îmi pare rău, pentru că am făcut un meci bun. A fost un meci bun, şi din partea noastră şi din partea celor de la Mioveni, pe un teren greu. Din păcate am luat două goluri din două momente fixe. Dar una peste alta mi-am felicitat jucătorii, pentru că astăzi au depus un efort şi cred că au făcut un meci bun. Mioveni e o echipă foarte organizată, nu întâmplător până acum trei etape erau pe locul 2. Sunt dezamăgit că nu ne-am îndeplinit obiectivul, dar sunt bucuros pentru cei de la Rapid, fotbalul românesc avea nevoie de Rapid în prima ligă. Am arătat bine în acest play-off, paradoxal, mult mai bine decât în campionatul regular, am avut multe meciuri foarte bune, execptându-l pe cel de la Mioveni… Am avut o perioadă bună, am jucat de la egal la egal, chiar mai bine decât Dunărea la Călăraşi, am avut Rapidul în mână aici, am jucat bine la Buftea cu Rapid, ştiţi foarte bine istoricul meciului… Nu trebuia să ajungem în situaţii limită, dar în marea majoritate a acestui play-off am arătat că merităm să jucăm în play-off, am arătat că suntem una dintre echipele care poate să bată pe oricine. Micile detalii au făcut diferenţa… Bara lui Manea de la Călăraşi, eliminarea lui Bocşan în minutul 17 şi tot cu Rapid am avut 1-0 în minutul 87. Şi cu un punct am fi fost mai în faţă, dar cred că cele două, Rapid şi Craiova, meritau să promoveze… Noi am fost ăia mai mici, care, faţă de ei, am investit foarte puţin. Dar mi-am felicitat jucătorii, pentru că am reuşit o semiperformanţă, din păcate nu ne-am îndeplinit obiectivul şi sunt dezamăgit din punctul ăsta de vedere”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
Text: Viorel Iuga
Valentin Handro & Inforama
GALERIE FOTO:
[nggallery id=348]